Eveniment

Campioană la şah din Alexandria, nevoită să se înscrie la cluburi sportive din alte judeţe, pentru că Teleorman a refuzat să o sprijine financiar

Campioană la şah din Alexandria, nevoită să se...

Autor: Carmen Dumitrescu

12.10.2019, 09:14 215

O tânără din Alexandria, care are în palmares mai multe titluri de campioană naţională şi europeană, a fost nevoită să se înscrie la cluburi sportive din alte judeţe pentru a primi ajutorul financiar necesar pentru a putea participa la competiţiile din strănătate.

Mălina Aciu este, fără îndoială, un „copil minune” al judeţului Teleorman. Pasionată încă de când era mică de şah, a reuşit să se afirme la numeroase competiţii de profil desfăşurate atât în ţară, cât şi în străinătate.

Participările la concursurile internaţionale sunt însă costisitoare, iar autorităţile din judeţul Teleorman nu au sprijinit-o, în ciuda faptului că Mălina a cerut în trecut acest lucru.

„Nu este în regulă ce mi s-a întâmplat mie. Adică nu sunt mulţi tineri de acest gen în Alexandria şi cred că autoritatea locală ar trebui să îi susţină pe cei care vor şi pot să facă ceva. Acum, după cum spuneam, nici nu mă mai gândesc la astfel de lucruri”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mălina Aciu.

Singurul sprijin pe care l-a obţinut la nivel local a constat în sponsorizări individuale din partea unui consilier local din Alexandria, pasionat de sportul minţii.

Ca să facă faţă costurilor, tânăra şahistă a fost nevoită să se înscrie la cluburi sportive din alte judeţe.

Astfel, cu cinci ani în urmă, Mălina s-a transferat la un club sportiv din Focşani, care i-a asigurat pentru o vreme sprijin financiar pentru participarea la competiţii. Aşa a ajuns la Campionatul European de Şah din Serbia, unde a câştigat argintul. Apoi s-a mutat la un club sportiv din Timişoara, care o sprijină şi astăzi, când Mălina a plecat în India, la Mumbai, ca parte a delegaţiei României la Campionatului Mondial de Şah pentru juniori, care are loc în perioada 1-13 octombrie.

Delegaţia României în India este condusă de marele maestru Vladislav Nevednichy – antrenor Fide şi este compusă din şahiştii Ema Obadă, Alessia Mihaela Cilacu, Mălina Aciu, Matei Ştefan Vîlcu, Ioan Marius Işfan şi George Stoleru.

Mălina este acum elevă în clasa a XI-a a Colegiului Naţional „Alexandru Ioan Cuza” din Alexandria şi se pregăteşte pentru o carieră în domeniul informaticii.

Ea este pasionată de şah din vremea grădiniţei. Fiecare competiţie nouă este, pentru ea, o veritabilă provocare şi o încercare de a-şi demonstra că poate mai mult. În ciuda rezultatelor excepţionale obţinute de-a lungul anilor, nu şi-a pierdut modestia şi crede că oricine, prin muncă şi pasiune, poate ajunge acolo unde a ajuns ea.

„Dacă îţi doreşti ceva cu adevărat, chiar poţi găsi timp pentru tot ce presupune ceea ce îţi doreşti. Şi, sinceră să fiu, într-un fel, şcoala nu-mi ocupă foarte mult timp, pentru că nu-mi ia mult să învăţ. Sunt atentă la ore şi apoi acasă doar recapitulez. Da, în ceea ce priveşte şahul, într-adevăr lucrez foarte mult, dar nu pot spune că este atât de greu şi nici nu fac eu ceva foarte special ca să fac faţă. Sunt mulţi care se descurcă. Şahul te ajută într-o măsură foarte mare, fiind sportul minţii. Te ajută să gândeşti, te ajută să iei propriile decizii, să faci alegeri logice, corecte, atunci când te afli sub presiune”, a mai spus Mălina.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO