Eveniment

Campania de imunizare încetineşte: Interesul pentru vaccinare, în scădere. Mai multe centre vor fi închise sau vor avea program redus

Campania de imunizare încetineşte: Interesul pentru...

Autor: Petru Mazilu

15.06.2021, 14:29 109

Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), anunţă că mai multe centre de vaccinare vor fi închise sau vor avea programul modificat din cauza numărului redus de persoane care se imunizează.

Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), a anunţat marţi că s-a finalizat evaluarea eficienţei centrelor de vaccinare fixă.

Ca urmare, autorităţile au decis să închidă mai multe centre de vaccinare, să modifice programul de funcţionare sau să reducă din numărul de fluxuri.

„În urma propunerilor primite de la DSP-uri în 11 centre de vaccinare activitatea va fi sistată temporar. Se reduce programul de lucru în 127 de centre de vaccinare şi sunt închise 70 de fluxuri din centre de vaccinare care aveau peste trei sau patru fluxuri la care activitatea era redusă. La nivelul fiecărui centru de vaccinare va fi afişat programul de lucru. Va fi actualizat programul centrului de vaccinare în platforma naţională de programare a vaccinarii”, a spus Gheorghiţă în cadrul unei conferinţe de presă

Medicul Gheorghiţă a mai anunţat că în permanenţă se face managementul stocurilor de vaccin, astfel încât să existe un echilibru între dozele primite de România şi numărul persoanelor vaccinate. În următoarea perioadă România va primi, la cerere, mai puţine doze de vaccin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO