Eveniment

Camera Deputaţilor a validat mandatul de deputat al lui Petre Cioabă, în locul lui Liviu Dragnea

Camera Deputaţilor a validat mandatul de deputat al lui...

Autor: Alexandru Costea

05.06.2019, 13:30 205

Deputaţii au votat, miercuri, validarea madatului de deputat al lui Petre Cioabă, în urma vacantării unui loc în Camera Deputaţilor, după ce Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare pentru 3 ani şi 6 luni cu executare.

Camera Deputaţilor a votat, cu 243 de voturi "pentru" şi o abţinere validarea mandatului de deputat al lui Petre Cioabă în urma vacantării locului de parlamentar al lui Liviu Dragnea.

Acesta a depus jurământul de deputat în plenul de miercuri al Camerei Deputaţilor. Astfel, înlocuitorul lui Liviu Dragnea, pentru restul mandatului până în 2020 este consilierul judeţean din Teleorman Petre Cioabă.

Petre Cioabă are 72 de ani şi este pensionar, el fiind preşedintele organziaţiei de pensionari a PSD Teleorman. În prezent, acesta este şi consilier judeţean din partea social-democraţilor.

Săptămâna trecută deputaţii au votat, în plen, alegerea lui Marcel Ciolacu în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, în contextul condamnării lui Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO