LIVE: 15 MINUTE CU UN ANTREPRENOR – Ce planuri de dezvoltare are una dintre primele brutării artizanale din România
Eveniment

CAB - Sentinţe definitive pentru directorii RADET: Doi au primit pedepse reduse, unul a fost achitat

Conform sentinţei, fostul director RADET Ion Voicu a fost achitat, după ce iniţial a primit o sentinţă de opt ani de închisoare.

Totodată, magistraţii Curţii de Apel au dat sentinţe mai mici faţă de alţi doi directori RADET.

Lui Dan Mavrodin, fost director RADET, instanţa a decis să îi reducă pedeapsa de la nouă ani, la şase ani de închisoare. În cazul lui Daniel Ovidiu Gărduş, fost director de exploatare şi mentenanţă al RADET, instanţa a redus pedeapsa de la şapte ani, la patru ani de închisoare.

Potrivit rechizitoriului DNA, în februarie 2013, Ion Voicu şi Dan Mavrodin, în calitate de directori ai RADET Bucureşti, au pretins, "cu titlu de mită, de la reprezentantul unei societăţi comerciale, suma de 600.000 lei (reprezentând 10% din suma pe care RADET Bucureşti o datora societăţii respective în baza unui contract), pentru a începe efectuarea plăţilor aferente materialelor livrate".

Procurorii DNA au mai arătat că, ulterior, procentul cerut a fost micşorat la 4%, stabilindu-se ca tranşele de bani să le fie achitate directorilor, de regulă, după efectuarea plăţilor. "În baza acestei înţelegeri, în perioada 13 februarie - 21 martie 2013, cei doi directori au primit, în trei tranşe, suma totală de 148.800 lei. Banii i-au fost remişi lui Mavrodin Dan, o parte din aceste sume fiindu-i date apoi lui Voicu Ion", a mai arătat DNA.

Potrivit anchetatorilor, la 25 februarie 2013, Ovidiu Daniel Gărduş a primit de la reprezentantul aceleiaşi firme 5.000 lei, "ca urmare a unei pretinderi anterioare, în scopul de a nu exercita unele atribuţii de serviciu ce ar fi avut consecinţe negative asupra derulării contractelor încheiate de RADET Bucureşti cu respectiva societate".

La 22 ianuarie 2013, Gărduş a primit încă 50.000 lei, prin intermediul aceleiaşi persoane, "de la reprezentantul altei societăţi comerciale care avea contracte cu RADET Bucureşti, după ce, anterior condiţionase continuarea implementării contractelor de primirea acelei sume de bani".

"În acelaşi scop, al derulării în bune condiţii a contractului, învinuitul Gărduş Ovidiu i-a pretins reprezentantului acestei ultime societăţi comerciale să efectueze plata cazării în cuantum de circa 1.000 euro, pentru două camere duble la un hotel din Paris, cu ocazia unei excursii pe care învinuitul împreună cu alte persoane intenţionau să o facă în luna aprilie 2013. Deşi cererea fusese acceptată, excursia nu a mai avut loc din cauza iniţierii prezentei anchete penale", a mai afirmat DNA.

În 22 martie 2013, anchetatorii au făcut percheziţii la RADET şi la sediile unor firme, printre care şi societatea de construcţii Erbaşu, precum şi la locuinţele unor persoane din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu. Atunci au fost ridicate contracte, documente de plată, facturi şi devize de lucrări şi sume de bani.

Etichete: CONDAMNARE,RADET,CAB

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.