Eveniment

Business Magazin. Cum arată un refugiu de lux într-un copac

Business Magazin. Cum arată un refugiu de lux într-un...

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu

27.08.2023, 20:04 68

Loc de joacă pentru copii, utilizat şi de adulţii nostalgici sau aflaţi în căutarea unui refugiu din calea problemelor de zi cu zi, căsuţele din copac au ajuns în unele cazuri produse luxoase, proiectate de arhitecţi şi construite de firme specializate. Mai mult, pentru a se ţine la curent cu ultimele tendinţe în domeniu, acest firme au şi conferinţe anuale la care pot participa, iar o căsuţă construită de ele poate costa echivalentul a zeci până la sute de mii de euro, scrie Financial Times. La categoria căsuţe în copac unii le includ şi pe cele construite pe nişte stâlpi, care doar au o terasă prin care trece un copac ori sunt legate de aceasta cu poduri de funie, asemenea soluţii fiind alese din dorinţa de a nu găuri sau afecta în vreun fel arborii. Sunt căsuţe care urmează forma tradiţională a unei astfel de construcţii, altele au, de exemplu, formă de sferă cu multe faţete.

Unii clienţi doresc o căsuţă care se încadrează discret în peisaj, în timp ce alţii vor să epateze cu ea, cum este cazul unei construcţii din California, realizată de compania O2 Treehouse, al cărei acoperiş este făcut din farfurii colorate. În Marea Britanie, compania Blue Forest a avut de construit, printre altele, o căsuţă prevăzută cu spaţiu pentru zânele din partea locului unde era amplasată aceasta, care trebuiau să aibă uşi şi ferestre mici pe măsura lor, precum şi un loc unde să stea şi o sobiţă cu lemne. În alt caz, s-a cerut includerea unei camere secrete, situată după o etajeră cu cărţi, clienţii dorind să depoziteze acolo arme de jucărie pentru copiii lor. Uneori, clienţii solicită construirea mai multor căsuţe în copac pe proprietatea lor şi există şi persoane care decid să nu se bucure singure de ele, ci le scot la închiriere pe Airbnb atunci când nu le folosesc.

Citiţi mai multe pe www.businessmagazin.ro


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO