Eveniment

Bucşa, UniCredit: Agricultura şi efectul de bază vor duce la creştere economică şi în semestrul doi

Agricultura şi efectul de bază pozitiv ar putea permite o creştere economică de 1,5% în acest an, dacă turbulenţele de pe pieţele financiare nu se adâncesc, industria rămânând, în acest caz, cel mai mare contributor la avansul PIB, apreciază economistul şef al UniCredit Ţiriac, Dan Bucşa.

La fel ca şi alţi analişti, economistul UniCredit-Ţiriac Bank mizează pe agricultură, arătând că prin comparaţie cu producţia din 2010 (situată aproape de media ultimei decade), recolta din 2011 ar putea avea un aport pozitiv 0,3 puncte procentuale la creşterea PIB în 2011.

Bucşa aminteşte că în semestrul al doilea 2010 majorarea TVA şi reducerea salariilor în sectorul public au determinat contracţia cererii interne şi a PIB.

"Chiar dacă cererea internă este în continuare slăbită de scăderea în termeni reali (ajustată cu inflaţia) a salariilor şi creditelor acordate populaţiei, ea va creşte faţă de nivelul modest din a doua jumătate a lui 2010. Dacă turbulenţele de pe pieţele financiare nu escaladează, creşterea prognozată de FMI pentru 2011, de 1,5%, ar putea fi atinsă la sfârşitul anului, cu atât mai mult cu cât cei doi factori majori de creştere amintiţi anterior sunt foarte puţin afectaţi de situaţia externă', a explicat economistul-şef al UniCredit-Ţiriac.

Având în vedere că PIB-ul Germaniei a crescut cu doar 0,1% în trimestrul al doilea din 2011 faţă de trimestrul anterior, iar optimismul producătorilor industriali a scăzut în cea mai mare economie europeană din cauza turbulenţelor de pe pieţele financiare, Bucşa se aşteaptă la reducerea aportului industriei, de la aproximativ 2,1 puncte procentuale în semestrul I 2011 la circa 0,7 puncte procentuale în semestrul al doilea.

"Ca urmare, exporturile şi producţia locală ar putea creşte mai încet din cauza comenzilor mai mici venite din Germania şi zona euro, în general. Cu toate acestea, industria va rămâne în 2011 ramura cu cea mai mare contribuţie la creşterea PIB", a adăugat Bucşa.

El crede că creşterea PIB în trimestrul al doilea 2011 faţă de perioada similară din 2010 s-a bazat, cel mai probabil, pe un avans mai lent al valorii adăugate în industrie, din cauza slăbirii cererii externe, compensat parţial de reducerea mai puţin pronunţată a cererii interne, cu impact asupra serviciilor şi construcţiilor.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.