Eveniment

BREAKING. Maşina de poliţie în care se află liderul PSD Liviu Dragnea a ajuns la Penitenciarul Rahova. VIDEO

Maşina în care se află Liviu Dragnea, însoţit de doi poliţişti, a ajuns, la ora transmiterii ştirii, la Penitenciarul Rahova. Preşedintele PSD a fost huiduit de câteva zeci de protestatari, care l-au aşteptat la Penitenciarul Rahova, aceştia scandând „La puşcărie” şi ”Uite cum se închide uşa!”.

Liderul PSD urmează să fie încarcerat şi să stea într-o perioadă de carantină de 21 de zile, după care autorităţile vor decide la ce penitenciar îşi va executa pedeapsa.

Manifestanţii au strigat „La puşcărie”, ”Uite cum se închide uşa!”, şi „Cu Dragnea la puşcărie”!.

Liderul PSD a ajuns la penitenciar într-o a doua maşină, un autoturism al Poliţiei, care a plecat de la reşedinţa sa. Asta în condiţiile în care jurnaliştii au urmărit mai bine de 30 de minute o altă maşină, cu geamuri fumurii, folosită ca diversiune pentru a distrage atenţia jurnaliştilor de la momentul în care Liviu Dragnea este preluat şi dus la penitenciar.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare de 3 ani şi 6 luni cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis menţinerea deciziei de condamnare de pe fond, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în cazul preşedintelui PSD Liviu Dragnea, acuzat de instigare la abuz în serviciu.

Este a doua condamnare definitivă a lui Dragnea după cea de la referendum.

Hotărârile în dosar au fost luate cu 4 voturi ”pentru” şi 1 vot ”împotrivă”, un judecător opinând separat că se impune rejudecarea procesului. În primă instanţă, Liviu Dragnea fusese condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, dar a atacat sentinţa.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.