Eveniment

Botiş: De acord cu vârsta de pensionare diferenţiată; alte modificări nu se impun în lege

Botiş: De acord cu vârsta de pensionare diferenţiată; alte modificări nu se impun în lege
08.10.2010, 18:23 18

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, afirmă, într-un interviu pentruMediafax că restructurările şi reducerile salariale au generat lanivelul ministerului economii de 107 milioane lei şi se declară unsusţinător al vârstei diferenţiate de pensionare, apreciind căLegea pensiilor nu impune alte modificări.

Ministrul Ioan Botiş a confirmat că există în Guvern tendinţa demajorare a salariilor bugetarilor în 2011, în condiţiile în care seva menţine anvelopa salarială şi va fi un număr mai mic desalariaţi, respectiv 1.290.000 în anul viitor.

Totodată, el a explicat că riscul de pierdere a ajutoarelorsociale, odată cu aplicarea măsurii de impozitare a zilierilor,este redus, întrucât veniturile zilierilor sunt foarte mici.

Botiş anunţă că priorităţile sale pe termen scurt sunt Legeapensiilor, Legea salarizării unitare, Codul de asistenţă socială. Oaltă prioritate este crearea unui sistem informatizat care săcuprindă toate instituţiile aflate în coordonarea sau în subordineaMinisterului Muncii. Citiţi interviul integral cu ministrul Muncii,Ioan Botiş, pe wwww.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO