Eveniment

Bombă cu ceas: Peste 300 de clădiri ale unităţilor sanitare funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu

Bombă cu ceas: Peste 300 de clădiri ale unităţilor...

Autor: Laura Buciu

26.04.2021, 11:51 579

Un număr de 302 clădiri ale unităţilor sanitare cu paturi din România funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu, a spus, luni, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.

Ioana Mihăilă a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că au fost identificate peste 400 de unităţi medicale cărora li se va aplica un chestionar de evaluare tehnică, în care sunt întrebări ce fac referire, printre altele, la riscul seismic, la eficienţa energetică şi la riscul de incendiu.

„Pentru contextualizare (...) dintre cele aproape 1.400 de clădiri ale unităţilor sanitare cu paturi şi vorbim de clădiri, nu de unităţi sanitare, 310 sunt autorizate privind securitatea la incendiu, 52 sunt autorizate parţial, 302 clădiri funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu. Dintre acestea, 120 au aviz, iar 728 de clădiri nu fac obiectul autorizării privind securitatea la incendiu. Sunt cifre care ne preocupă în egală măsură pe toţi”, a spus ministrul Sănătăţii.

Dintre cele 400 de unităţi sanitare cărora li se va aplica chestionarul funcţionează în structuri de tip pavilionar, a spus ministrul Ioana Mihăilă. Potrivit acesteia, cel mai probabil veriicările vor începe cu acele unităţi.

„Eu anticipez că vom începe verificările cu acele clădiri care nu au autorizaţie la incendiu, pentru că ele ar trebui să fie prioritate. În funcţie de datele obţinute şi de gradul de nesecuritate pe care aceste clădiri îl au vom începe prioritizarea pentru investiţii utile, preponderent din fonduri europene pentru următorii ani”, a mai spus ministrul Ioana Mihăilă.

La rândul său, Radu Văcăreanu, rector Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, a spus că modul în care va funcţiona verificarea va depinde foarte mult de structura de voluntariat creată.

„Într-adevăr vom avea nişte priorităţi, către nişte spitale cu un număr mare de paturi, nişte spitale care, în momentul de faţă, nu au autorizaţie. Dar va depinde în egală măsură şi de structura de volunatariat. Noi sperăm ca prin aceste poll-uri pe care le-am făcut la Iaşi, la Cluj, la Timişoara, (...) să acoperim unitar. Dar lucrurile vor funcţiona în modul următor: pe baza acestui chestionat, un voluntar care are pregătirea necesară se duce într-un amplasament şi există, în structura acesui formular, mai multe foi de lucru (...). Avem un spital care are mai multe clădiri, clădiri în care se află paturi cu bolnavi. La ele ne uităm prima dată. După ce avem toată informaţia administrativă, mergem cu nişte informaţii privind riscul seismic, cu câteva atribute importante: anul construcţiei este extrem de important, regimul de înălţime, structura de rezistenţă, dacă a fost sau consolidat, dacă are sau expertiză. Mergem mai departe către riscul de incendiu, către eficienţa energetică”, a spus retorul UTC Bucureşti.

Conferinţa de presă organizată de Ministerul Sănătăţi a avut ca scop prezentarea parteneriatului încheiat între Ministerul Sănătăţii şi Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti pentru realizarea unei baze de date în urma unui chestionar de evaluare tehnică privind riscul seismic, eficienţa energetică şi riscul de incendiu ale unităţilor sanitare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO