Eveniment

Boc: Evoluţia economiei în primele două luni ne face să privim optimist la ieşirea din recesiune

Boc: Evoluţia economiei în primele două luni ne face să privim optimist la ieşirea din recesiune

Autor: Mediafax

13.04.2011, 19:48 19

Evoluţia principalilor indicatori economici în primele două luniale acestui an confirmă că România va înregistra creştere economicăîn primul trimestru, dacă economia va continua şi în luna martietrendul pozitiv, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc, citat deMediafax.

El a amintit că veniturile bugetare au crescut în primele douăluni cu 9,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut, iarinvestiţiile străine directe au atins un plafon de 267 milioaneeuro, faţă de 140 milioane euro în lunile ianuarie şi februarie2010.

"Putem privi cu optimism la ieşirea tehnică din recesiune lasfârşitul primului trimestru, ca un prim pas spre creştereaeconomică", a spus Boc.

Preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, a declarat,săptămâna trecută, că România nu a ieşit încă din recesiune, iartendinţa pozitivă din ultimul trimestru al anului trecut trebuie săfie confirmată de datele ulteriore, nefiind sigur dacă revenireaeconomică a început. Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO