Eveniment

Boc despre ultimile date privind PIB-ul. Suntem în grafic

Boc despre ultimile date privind PIB-ul. Suntem în grafic
15.11.2011, 12:59 493

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, la Lancrăm, judeţul Alba, că România se află pe graficul unei creşteri economice pentru acest an între 1,5 şi 2 la sută, iar aceasta este cea mai mare creştere din ultimii doi ani.

Emil Boc a afirmat că datele de pe cel de-al treilea trimestru al acestui an care vor fi prezentate de Statistică arată cea mai mare creştere din ultimii doi ani şi demonstrează că politica Guvernului, de investiţii şi creare a locurilor de muncă, a fost corectă, scrie Mediafax.

Premierul a declarat că faptul că în acest an România a avut mai mulţi bani pentru infrastructură şi că anul viitor va avea mai mulţi bani decât a avut în 2011 demonstrează că Guvernul a ştiut să ia decizii în interesul ţării.
"Fără sprijinul şi suportul românilor, România nu ar fi reuşit în aceşti doi ani să îşi consolideze stabilitatea macroeconomică şi să plece pe o creştere economic. (...) Putem concluziona că România a avut patru trimestre consecutive de creştere economică, respectiv ultimul trimestru din 2010 şi primele trei din acest an, ceea ce demonstrează că ţara se află în graficul unei creşteri economice pentru acest an între 1,5 şi 2 la sută", a conchis premierul.

Premierul Emil Boc participă, alături de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, la deschiderea lucrărilor la şantierul autostrăzii Orăştie - Sibiu.

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, luni seară, la TVR, despre situaţia economică. "Ştiţi când va începe România să plătească înapoi din datorii? În primul an în care avem excedent la buget. În 2014, din creştere economică. Ca să nu dramatizăm (...) Trimestrul III - creşterea va fi de peste 4% din PIB, din creşteri în construcţii (...) Pentru anul acesta creşterea prognozată pentru România este 1,1% pe tot anul. Am avut 1,7 în primul trimestru, am avut 1,4 în al doilea, avem 4,4 în al treilea şi să sperăm că vom avea 2,5 în al patrulea. Asta ne-ar permite să închidem anul cu o creştere economică de peste 2%. În practică, pentru că cifra asta şi cele din trimestrul I şi II nu sunt în teorie, sunt practice, în condiţiile în care am avut un consum scăzut. Avem creşterile aşa: construcţiile 7,2%, agricultura, creştere medie 25%, industria 5,5%, turismul, creştere 17%", a spus Băsescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO