Eveniment

Biroul de Credit, lovit din fasa de vidul legislativ

11.02.2004, 00:00 25



Bancile vor trebui in urmatoarele luni sa gaseasca o solutie pentru a-i convinge pe debitorii proprii sa-si dea acordul pentru ca informatiile legate de contractele personale de credit sa fie furnizate si ulterior verificate la Biroul de Credit. Cel putin aceasta a fost una dintre putinele concluzii la care au ajuns o parte dintre bancherii prezenti la Conferintele Piata Financiara pe tema modului de functionare a proaspatului Birou de Credit.



Este vorba de fapt despre aproximativ 3,3 milioane de contracte de credit (pe segmentul persoanelor fizice) pentru care ar trebui indeplinita clauza de acord expres astfel incat informatiile respective sa poata fi furnizate Biroului de Credit,



Biroul de credit va fi organizat sub forma unei societati comerciale care va avea ca actionari 24 de banci. Sistemul va avea o baza de date despre toate imprumuturile angajate de persoanele fizice, ceea ce va permite bancilor sa verifice solvabilitatea clientilor si numarul de credite.



"Daca furnizarea de date negative, care ar arata daca un client este rau platnic, nu ridica probleme, in cazul datelor pozitive, care fac referire practic doar la existenta unui contract de credit lucrurile sunt mai complicate. Aici, in opinia mea putem vorbi deja despre incalcarea secretului bancar, atat timp cat nu exista acordul beneficiarului de credite. Banca nu poate transmite date privind creditul respectiv fara sa incalce secretul bancar", a explicat avocatul Arin Stanescu.



El spune ca desi exista o lege (nr.677/2001) care reglementeaza transmiterea, prelucarea si stocarea datelor cu caracter personal, aceasta nu acopera pe deplin toate situatiile rezultate din functionarea Biroului.



Potrivit afirmatiilor sale, bancile nu se pot baza doar pe declaratiile proprii ale clientilor cu privire la situatia lor financiara, care pot fi mai mult sau mai putin adevarate, dar ca nici nu pot trece la verificare veridicitatii acestora si respectiv prelucrarea ulterioara a datelor fara acordul fiecarui client in parte.



"Pentru datele negative este clar cum se va proceda. Pentru cele pozitive probabil ca vom avea doua solutii. Una va fi sa vedem in ce masura vom putea sa-i convingem pe clientii nostrii sa vina la banca si sa-si dea acordul expres pentru publicarea informatiilor. Probabil ca va fi foarte greu sa reusim sa-i convingem pe toti. Mai exista insa varianta sa se adopte o lege speciala, care sa faca referire la toate lipsurile de acum", apreciaza Ilie Mihai, vicepresedintele BCR.



Tot spre adoptarea unei legi scurte inclina si viceguvernatorul BNR, Mihai Bogza."BNR va inainta o propunere de modificare a legislatiei, astfel incat transmiterea acestor date sa nu reprezinte incalcarea secretului bancar. Vom elabora un act normativ de mici dimensiuni, care ar putea fi aprobat intr-un timp mai scurt", a spus Bogza.



Mesajul sau clar catre bancheri a fost insa sa faca in asa fel inca biroul de credit sa devina operational cat mai repede. Desi insa s-a spus de nenumarate ori ca el va putea functiona din a doua jumatate a acestui an, iesirea la iveala a vidului legislativ dar si disputele dintre bancheri fac aceasta tinta (septembrie 2004) greu de atins.



Insusi noul director al Biroului de Credit, Serban Epure, a recunoscut ca inca se analizeaza cele mai bune variante pentru ca aceasta institutie sa poata opera eficient, in conditii de maxima legalitate.



Oricum, cu birou de credit sau nu, BNR intentioneaza sa extinda, incepand cu luna septembrie, sfera de cuprindere a datelor raportate de banci la Centrala Riscurilor Bancare(CRB), unde vor fi evidentiate si creditele restante cu valoare mai mica de 200 mil. lei. Infiintata in 1999, CRB colecteaza si monitorizeaza informatiile privind expunerile bancilor care depasesc 200 mil. lei pentru fiecare debitor.



"Am incercat prin aceasta masura sa fortam bancile sa se grabeasca cu infiintarea Biroului de Credit si sa nu se limiteze la furnizarea informatilor negative, adica a rau-platnicilor", a afirmat viceguvernatorul Bogza.



El spune, din luna septembrie, CRB va putea oferi bancilor informatii despre toate imprumuturile cu intarzieri la plata de peste 30 de zile.



Infiintarea biroului de credit si imbunatatirea indicatorilor macroeconomici, in principal reducerea deficitului extern, ar putea determina BNR sa renunte la normele minimale de creditare a populatiei, a afirmat ieri Mihai Bogza, viceguvernatorul BNR, Mihai Bogza. "Dorim ca biroul de credit sa fie functional cat mai repede, pentru a avea un motiv sa eliminam prevederile (normele - n.r.) care au intrat in vigoare de la 1 februarie", a spus Bogza. Potrivit oficialului BNR, restrictiile au fost introduse in principal din doua motive: primul strict prudential, legat de explozia creditului care poate presupune riscuri, mai ales ca nu exista un birou de credit, si altul privind dezechilibrul balantei de plati. "Influenta creditului este mai larga si contribuie la dezechilibrul balantei de plati si prin importurile intermediare, nu doar prin sustinerea cererii de bunuri de folosinta indelungata. Daca vom avea semnale clare ca problemele se rezolva, vom elimina normele prudentiale", a adaugat Bogza. BNR a aprobat la sfarsitul anului trecut doua norme prudentiale privind creditul de consum si creditul ipotecar. Noile reglementari prevad un avans de 25% si o rata lunara de sub 35% din venituri, pentru imprumuturile ipotecare, un girant sau plata anticipata a 25% din valoarea bunurilor, precum si o suma de rambursat de maxim 30% din venitul lunar, pentru finantarea consumului. oana.nuta@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO