Eveniment

Bilete de avion cu doar 2 euro din mai multe oraşe ale ţării către Antalya, Corfu şi Zakynthos şi călătorii gratuite pentru copii

Bilete de avion cu doar 2 euro din mai multe oraşe ale...

Autor: Miruna Diaconu

19.06.2021, 15:18 53105

Companiile aeriene şi agenţiile de turism lansează diverse oferte de vacanţă pentru atragerea turiştilor români. Este şi cazul companiei aeriene Animawings din cadrul grupului Mmento Group, controlat de omul de afaceri Cristian Pandel. Animawings anunţă că pune la vânzare bilete de avion de la 2 euro, preţ pe sensul de mers, din mai multe oraşe ale ţării către Antalya, Corfu, Zakynthos, conform unui comunicat de presă al companiei Animawings. Totodată, în perioada 16-18 iunie copiii între 2 şi 11 ani au gratuitate la biletele de avion.

Însă, numărul biletelor disponibile la acest preţ sunt de 4-5 per cursă, conform informaţiilor reprezentanţiilor companiei. Cu toate acestea, companiile apelează la astfel de strategii de imagine, ZF a încercat să găsească bilete la 2 euro din Bucureşti către cele trei destinaţii, însă preţurile de la Bucureşti spre Zakynthos, spre exemplu, sunt de la 77 euro până la 127 euro în perioada august – septembrie. ZF nu a reuşit să găsească bilete de 2 euro. 

„La început de vară, acum când majoritatea ţărilor se deschid pentru turism, ne-am propus să oferim posibilitatea cât mai multor români să se bucure de vacanţă, după acest an atât de provocator pentru noi toţi. Animawings deschide sezonul de vară cu numeroase oferte, bilete de avion de la 2 euro pentru Grecia şi Turcia, dar şi călătorii gratuite pentru copii, pe oricare dintre zborurile companiei, clienţii putând alege dintre trei tipuri de pachete de servicii diferite, în funcţie de nevoile şi bugetul fiecăruia. Ȋn plus, plecările sunt disponibile de pe cele mai importante aeroporturi ale României”, declară Tudor Constantinescu, Chief Commercial Office ȋn cadrul Animawings.

Acţionarii operatorului aerian sunt companiile Memento Group, din care face parte şi turoperatorul român Christian Tour, precum şi operatorul aerian Aegean Airlines, cea mai mare companie aeriană din Grecia.

Memento Group, cu sediul central la Amsterdan şi operaţiuni în România, Grecia, Turcia, Spania, Republica Moldova şi SUA, a avut o cifră de afaceri globală de aproape 195 milioane euro în 2019.

„De asemenea, continuăm operarea de zboruri charter către destinaţii precum Antalya, Bodrum, Corfu, Creta, Rodos, Zakynthos, Hurghada sau Tenerife, pentru cei mai importanti touroperatori din România”, mai spune Constantinescu.

Grupul reuneşte companii cu activităţi în domeniul turismului -  turoperatori, OTA, servicii de transport, tehnologie specifică turismului, dar şi un broker de asigurări, o linie de business in real estate şi o alta în retail online şi offline.

Totodată, începând cu anul 2019, Memento Group este partenerul oficial în România al TUI Group.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO