Eveniment

Bilanţul de vaccinări în ultimele 24 de ore: Peste 105.000 de persoane au fost vaccinate. Au fost înregistrate 103 reacţii adverse

Bilanţul de vaccinări în ultimele 24 de ore: Peste...

Autor: Mediafax

11.05.2021, 18:06 128

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat marţi că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate în România peste 105.000 de persoane şi au fost raportate 103 reacţii adverse.

Potrivit CNCAV, au fost vaccinate în ultimele 24 de ore 105.844 de persoane, dintre care 38.950 cu prima doză şi 66.894 cu a doua doză. 87.497 de persoane au primit vaccin Pfizer, 7.221 Moderna, 7.745 AstraZeneca şi 3.381 vaccin Johnson&Johnson.

De la începutul campaniei de vaccinare au fost imunizate 3.711.304 de persoane, dintre care 2.489.792 cu ambele doze.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 103 reacţii adverse, 5 de tip local, restul de tip general.

14.935 de reacţii adverse au fost înregistrate de la începutul campaniei de vaccinare.

CNCAV precizează că 135 reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO