Eveniment

Bilanţul de vaccinări în ultimele 24 de ore: Aproape 105.000 de persoane au fost vaccinate. Numărul total de persoane vaccinate cu ambele doze ajunge la 2,5 milioane

Bilanţul de vaccinări în ultimele 24 de ore: Aproape...

Autor: Mediafax

12.05.2021, 18:24 113

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat miercuri că, în ultimele 24 de ore, au fost vaccinate 104.754 de persoane. Numărul total al persoanelor vaccinate ajunge la 3,75 de milioane, din care 2,5 milioane cu ambele doze.

Potrivit CNCAV, în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 104.754 de persoane, dintre care 38.711 cu prima doză, iar 66.043 cu a doua doză. 86.158 de persoane au primit serul produs de Pfizer, 7.407 pe cel de la Moderna, 7.178 AstraZeneca, iar 4.011 au primit vaccin Johnson&Johnson.

De la începutul campaniei de vaccinare, au fost vaccinate 3.750.015 persoane, dintre care 2.555.835 cu ambele doze.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 78 de reacţii adverse, dintre care 11 de tip local, restul de tip general.

15.013 reacţii adverse au fost înregistrate de la începutul campaniei de vaccinare.

CNCAV precizează că 133 reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO