Eveniment

Avertizare cu cod galben in 26 de judete

Avertizare cu cod galben in 26 de judete
13.08.2007, 20:20 17

Ministerul Mediului a ridicat ieri avertizarea cu cod portocaliu si a extins codul galben pentru 26 de judete din centrul, nordul si vestul tarii pana astazi, potrivit unui comunicat al ministerului. Meteorologii au transmis, vineri, avertizari cod galben si portocaliu pentru mai multe judete ale tarii, anuntand ploi in averse, descarcari electrice, furtuni si posibile caderi de grindina. In week-end a plouat mai ales in Banat, Crisana, Oltenia, Maramures, in jumatatea de vest a Transilvaniei, precum si la munte. Mai multe localitati au fost inundate, iar unele localitati au ramas fara curent electric. Circulatia rutiera a fost blocata sambata dimineata, timp de aproximativ trei ore, pe Transfagarasan, din cauza unei viituri puternice care a adus de pe munte pietre, namol si resturi de copaci. Circulatia pe drumul national 10, care leaga Buzaul de Brasov, a fost inchisa in noaptea de sambata spre duminica dupa ce, din cauza unei ploi torentiale, s-au inregistrat caderi de bolovani si scurgeri de pe versanti, insa a fost reluata duminica dimineata.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO