Eveniment

Autorităţile din Caracal construiesc centura ocolitoare a oraşului; proiectul CNAIR, blocat din 2011

Autorităţile din Caracal construiesc centura ocolitoare...

Autor: Ionut Jifcu

28.09.2017, 15:13 588

Viceprimarul Caracalului, Octavian Stănescu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că s-a recurs la soluţia închirierii unor terenuri care se află în zona de siguranţă şi protecţie a CFR, pentru a se debloca proiectul ce beneficiază de finanţare încă din 2015.

„A fost aprobat un proiect de hotărâre privind închirierea suprafeţei de 1.676 metri pătraţi, teren aparţinând domeniului public al statului român, aflat în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea CN CFR SA Craiova, în vederea realizării extinderii şi reabilitării străzii Valter Mărăcineanu. Întregul proiect este finanţat prin Programul de Dezvoltare Locală, banii au fost alocaţi încă din anul 2015, însă pentru începerea investiţiei ne lipsea avizul de la Regionala CFR Craiova. În acest moment, am demarat procedura de a închiria acest teren care se regăseşte în zona de protecţie şi de siguranţă a căii ferate. Am hotărât, împreună cu cei de la CFR Craiova şi cu Ministerul Transporturilor, să recurgem la această soluţie de închiriere a acestei suprafeţe pentru a putea începe investiţia, construcţia mini-centurii ocolitoare a Caracalului”, a declarat Stănescu.

Stănescu a adăugat că următorul pas este reavizarea proiectului.

„Următorul pas este semnarea contractului de închiriere şi reînnoirea avizelor care au fost luate de la celelalte instituţii şi care au valabilitate doar un an. Ulterior, vom da ordinul de începere”, a mai declarat Octavian Stănescu.

Centura de Nord sau mini-centura Caracalului va avea 1,8 kilometri, iar finanţarea este asigurată de Ministerul Dezvoltării, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) 1.

Autorităţile au finalizat deja procedura de atribuire a contractului, valoarea investiţiei ridicându-se la aproximativ 2,5 milioane lei.

Traseul mini-centurii de ocolire a Caracalului începe de la intrarea dinspre Slatina, imediat în stânga.

Între timp, centura de ocolire a municipiului Caracal nu poate fi finalizată nici în acest an, după ce Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) trebuie să facă o nouă serie de exproprieri deoarece trebuie să mute stâlpii de iluminat, terasamentul suferind schimbări drastice, în toţi aceşti ani. Lucrarea a început în anul 2011.

Din cauza modificărilor prin care a trecut terenul din zona centurii de ocolire a municipiului Caracal, este nevoie ca stâlpii de iluminat să fie mutaţi, însă nu mai există teren. Astfel, CNAIR trebuie să treacă la o nouă procedură de expropriere, chiar dacă este vorba de aproximativ 20 de centimetri pentru fiecare stâlp.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO