Eveniment

Atenţie dacă rămâneţi în Bucureşti în weekend. Prognoză specială de la ANM pentru Capitală: Disconfort termic accentuat în weekend

Atenţie dacă rămâneţi în Bucureşti în weekend....

Autor: Mihaela Gidei

21.06.2019, 10:32 664

Vremea rămâne călduroasă în Capitală, ajungându-se la 32 de grade. În weekend, disconfortul termic va fi accentuat, dar se vor înregistra şi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

Potrivit prognozei speciale pentru Capitală, emisă de ANM, vineri vremea va fi în continuare călduroasă, iar în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat. Temperatura maximă va fi de 30...32 de grade, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi spre orele serii, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelie va fi ridicată. Ploile vor putea avea caracter torenţial şi vor fi condiţii de grindină. Temperatura minimă va fi de 17...19 grade.

Sâmbătă, vremea se va menţine călduroasă, iar disconfortul termic accentuat. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara, când vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului ce vor putea lua aspect de vijelie. Temperatura maximă va fi de 31...32 de grade, iar cea minimă de 18...19 grade

Duminică, vremea călduroasă va persista, iar disconfortul termic se va menţine accentuat în orele amiezii. Cerul va fi variabil, iar cu o probabilitate mai mare spre seară şi noaptea vor fi perioade în care temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 32...33 de grade.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO