Eveniment

Aproape 600 mil. euro pentru dezvoltarea zonelor de granita

15.06.2007, 19:07 17

Romania va dispune, impreuna cu statele vecine, Bulgaria, Ungaria si Serbia, de aproape 600 mil. euro pentru revigorarea economica si sociala a zonelor din apropierea granitelor cu aceste state, in perioada 2007-2013. "Regiunile de granita din interiorul UE au probleme de dezvoltare specifice, insa nu poate fi trecut cu vederea faptul ca 40% din populatie traieste in aceste zone", a declarat Danuta Hubner, comisar european pe probleme de politici regionale. "Romania este unul dintre principalii beneficiari ai alocarii de fonduri in cadrul acestui program si sper ca el va fi un succes. Pana acum, pregatirile in acest sens au decurs bine", a adaugat ea. Banii vor fi alocati prin intermediul Programului de Cooperare Transfrontaliera al UE, care vizeaza dezvoltarea infrastructurii rutiere, de mediu si de afaceri din aceste zone. Bugetul alocat acestui program, care vizeaza granitele cu statele membre UE, Ungaria si Bulgaria, va fi sustinut prin Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) precum si prin co-finantari de la bugetele nationale ale celor trei state. In cazul proiectelor care vizeaza orasele de langa granita cu Serbia, fondurile alocate vor proveni prin IPA, instrumentul european al fondurilor de preaderare, pentru Serbia, si prin FEDR pentru Romania. Cea mai importanta suma a fost alocata pentru dezvoltarea regiunilor din apropierea granitei cu Bulgaria, respectiv 262 mil. euro, din care 44 mil. euro reprezinta co-finantari egale din partea celor doua state. Beneficiarii acestor fonduri ar putea fi in primul rand autoritatile locale, impreuna cu ONG-urile, asociatiile reprezentantive sau institutiile de invatamant. Bugetele urmeaza sa fie aprobate in scurt timp de catre Comisia Europeana.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO