Eveniment

Aproape 3% dintre copiii din mediul rural abandonează timpuriu şcoala

Aproape 3% dintre copiii din mediul rural abandonează...

Autor: Simona Tatu

10.03.2017, 00:05 423

Educaţia copiilor din mediul rural continuă să fie pusă pe plan secund în favoarea muncii în gospodărie.

Aproape 3% dintre copiii din mediul rural sunt anual retraşi sau renunţă la şcoală, în timp ce două treimi dintre aceştia desfăşoară zilnic activităţi în gospodăria familiei, arată rezultatele studiului „Bunăstarea copilului în mediul rural“, realizat de organizaţia World Vision România.

 „Deşi se observă o creştere la nivelul econo­mic şi a nivelului de trai, este interesant că aceasta nu se oglindeşte în creş­terea bunăstării copiilor. Vedem că din punctul de vedere al educaţiei indicatorii continuă să se înrăutăţească, avem în continuare un procent de 2,4% copii care anual sunt retraşi de la şcoală, în creştere faţă de ultimul raport făcut acum doi ani“, spune Dana Buzducea, director exe­cutiv al organizaţiei World Vision România.

În ceea ce priveşte cauzele abandonului şcolar, acestea sunt lipsa banilor, lipsa condiţiilor minime de igienă din şcoli, dar şi durata deplasării până la şcoală. „Principala sursă de venit a persoanelor din mediul rural sunt salariile şi alocaţiile de stat pentru copii, jumătate din familiile care au o singură sursă de venit spun că aceasta este constituită de alocaţiile copiilor. De asemenea, în continuare există copii care petrec mai mult de două ore muncind în gospodăria familiei, iar o parte dintre ei muncesc şi în gospo­dăriile vecinilor“, completează Dana Buzducea.

O şcoală din cinci nu are toaletă cu apă curentă, iar durata medie de deplasare a copiilor din mediu rural până la şcoală sau grădiniţă este de 30 de minute, mai arată datele studiului.

Abandonul şcolar din timpul liceului este foarte puţin investigat de autorităţile centrale şi locale, în comparaţie cu abandonul din clasele I-VIII, monitorizarea frecvenţei şcolare pentru elevii de liceu este puţin urmărită, atrag atenţia autorii studiului.

„Este foarte important să departajăm abandonul şcolar până la clasa a VIII-a şi abandonul şcolar după clasa a VIII-a. Abandonul creşte la copilul de clasa a IX-a şi a X-a, atunci când acesta a trecut la liceu, însă trebuie să fim conştienţi de faptul că el este încă în perioada învăţământului general obligatoriu“, spune dr. Nina Popa, unul dintre autorii studiului.

Totodată, autorii studiului menţionează că nivelul general de educaţie al populaţiei adulte investigate a fost cel liceal, constatându-se creşteri de 2-3% în ultimii doi ani în ceea ce priveşte numărul persoanelor care au terminat studii postliceale sau superioare.

Studiul „Bunăstarea copilului în mediul rural“, realizat de organizaţia World Vision România, este la cea de-a treia ediţie şi a cuprins un eşantion de 2.205 de adulţi şi 2.573 de copii şi tineri (7-18 ani) din judeţele Vaslui, Ialomiţa, Dolj, Olt şi Cluj. Studiul este refăcut o dată la doi ani.

Pe lângă educaţia copiilor, cercetătorii au urmărit şi indicatori precum starea de sănătate, participarea în comunitate şi protecţia copilului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO