Eveniment

Aproape 2 milioane de români au fost vaccinaţi împotriva COVID-19 la mai bine de trei luni de la debutul campaniei

În total, peste 3 milioane de doze au fost deja administrate, dintre care cele mai multe, aproape 2,5 milioane, au fost din serul Pfizer, urmat de AstraZeneca şi Moderna.

În total, peste 3 milioane de doze au fost deja administrate, dintre care cele mai multe, aproape 2,5 milioane, au fost din serul Pfizer, urmat de AstraZeneca şi Moderna.

Autor: Georgiana Mihalache

01.04.2021, 00:05 141

♦ Ieri România a atins şi un record al numărului de persoane vaccinate în 24 de ore, peste 64.000.

La peste trei luni de la debutul campaniei de vaccinare din 27 decembrie 2020, România a ajuns la aproape 2 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză dintre cele trei vaccinuri disponibile la acest moment în ţară.

Dintre aceştia, jumătate, adică 1 milion de oameni, au fost vaccinaţi cu ambele doze din se­rurile produse de Pfizer şi Moderna. În cazul AstraZeneca, tim­pul de aşteptare este de opt săptămâni între cele două doze, ceea ce înseamnă că la 12 aprilie vor fi imunizate cu două doze primele persoane care au fost vaccinate începând din 15 fe­bruarie, atunci când a pornit imu­nizarea cu AstraZeneca în România.

În cazul persoanelor vaccinate cu ambele doze de mai bine de zece zile, acestea nu vor mai intra în carantină în cazul unui contact direct cu o persoană confirmată cu COVID-19 şi nu vor mai sta în carantină nici dacă se vor întoarce dintr-o ţară cu risc epidemiologic crescut, potrivit hotărârii autorităţilor.

În total, peste 3 milioane de doze au fost deja administrate, dintre care cele mai multe, aproape 2,5 milioane, au fost din serul Pfizer, urmat de AstraZeneca şi Moderna.

Dacă la începutul campaniei de vaccinare capacitatea zilnică era de câteva mii de persoane imunizate, în prezent aceasta a crescut până la recordul înregistrat ieri de 64.418 persoane vaccinate în 24 de ore. Autorităţile şi-au propus să imunizeze 100.000 de persoane zilnic în următoarea perioadă, când aşteaptă un număr crescut de doze şi din partea producătorilor.

Totuşi, principala problemă în acest moment o reprezintă listele de aşteptare, care numără în cazul marilor oraşe câteva zeci de mii de persoane care vor să se imunizeze. În total, sunt 760.000 de români înscrişi pe listele de aşteptare şi doar jumătate dintre ei au fost notificaţi pentru a trece la următorul pas – programarea în platformă pe locuri libere.

Cele mai multe locuri pe lista de aştepatre sunt în Bucureşti. În cazul acestor liste, prioritari sunt persoanele în vârstă şi personalul din domeniile esenţiale, urmaţi de populaţia generală.

Până la 13 aprilie vor fi înfiinţate 144 de centre noi pentru vaccinarea cu Pfizer şi 12 noi centre pentru Moderna. în total, în prezent sunt 737 de centre, dintre care aproape 500 doar pentru imunizarea cu vaccinul Pfizer. În prezent, în România se folosesc trei seruri pentru vaccinare – cele ale americanilor de la Pfizer şi Moderna şi cel al britanicilor de la AstraZeneca, fiecare dintre acestea fiind realizat în două doze. La nivelul Uniunii Europene a fost aprobat şi vaccinul americanilor de la Johnson&Johnson, realizat într-o singură doză.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO