♦ Trebuie să avem în vedere consecinţele a ceea ce înseamnă o mărire a salariului minim brut pe economie în această perioadă ♦ Dacă vorbim de o creştere majoră a salariului minim brut pe economie, vorbim de fapt despre creşterea în domeniile cel mai afectate, HoReCa, comerţ, servicii.
Aproape jumătate dintre respondenţii unui studiu realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), respectiv 47,5%, au spus că preferă ca salariul minim brut pe economie să rămână la nivelul anului 2020.
Ministerul Muncii a propus trei scenarii pentru creşterea salariului minim brut în anul 2021. Scenariul 1 propus presupune creşterea salariului minim brut cu 150 de lei, de la 2.230 de lei, la 2.380 de lei, al doilea scenariu presupune creşterea salariului minim brut cu 105 lei, iar scenariul al treilea presupune mărirea salariului minim brut cu 194 de lei, până la 2.424 lei.