Eveniment

Andreea Mitu şi Raluca Olaru s-au calificat în turul 2 al turneului de dublu, la Jocurilor Olimpice

Andreea Mitu şi Raluca Olaru s-au calificat în turul 2...

Autor: Denis Şchiopu

08.08.2016, 09:48 52

Partida a durat o oră şi 32 de minute, iar Mitu şi Olaru s-au aflat la conducere de la început până la final. În primul set, româncele au reuşit primul break în cel de-al treilea game şi s-au distanţat la 3-1, după care au pierdut pe propriul serviciu. Până la finalul primului act, Mitu şi Olaru au mai reuşit un break, fără să mai piardă la serviciu.

În cel de-al doilea set, sportivele din România şi-au menţinut jocul bun şi au reuşit break-ul în game-ul de debut, apoi încă unul pentru scorul de 5-2. Scorul final a fost însă 6-4, după ce Mitu şi Olaru au cedat două game-uri, dintre care unul la serviciu, până să îşi adjudece ultimul game.

Andreea Mitu şi Raluca Olaru le vor întâlni în turul 2 pe rusoaicele Ekaterina Makarova şi Elena Vesnina. Acest cuplu a câştigat turneul de dublu de la Rogers Cup, după o victorie în faţa dublului Simona Halep/Monica Niculescu, scor 6-3, 7-6 (5).

Irina Begu şi Monica Niculescu, celelalte două sportive din România aflate pe tabloul de dublu, au fost învinse în primul tur, scor 7-5, 4-6, 3-6, de perechea Hao-Ching Chan/Yung Jan Chan, din Taiwan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO