Eveniment

Amânare după amânare în proiectul introducerii caselor de marcat electronice. Velin Ganev, ADAMEF: „Majoritatea comercianţilor se vor relaxa când vor auzi că se va amâna dotarea cu case de marcat electronice“

Dotarea magazinelor cu case de marcat cu jurnal elec­tronic este pusă sub semnul întrebării după ce Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un act normativ privind amânarea termenelor cu trei luni (1 septembrie în cazul contribuabililor mari şi mijlocii şi respectiv 1 noiembrie pentru cei mici - n. red.). Dacă actul normativ va fi aprobat, aceasta ar fi a cincea amânare a introducerii caselor de marcat electronice din ultimii patru ani. Miza este un control mai ridicat al contribuabililor, care vor avea obligaţia ca până la data de 20 a lunii să raporteze Fiscului anumite date, cum ar fi cele din bonul fiscal sau informaţii referitoare la pornirea sau oprirea aparatului de marcat.  

Specialiştii din piaţă spun că o altă amânare ar putea să aducă un sentiment de re­laxare pentru contribuabili, care nu se vor mai grăbi să cumpere echipamentele necesare. „Termenele care au fost date nu erau realiste oricum, este greu să dotezi sute de mii de comercianţi cu astfel de case de mar­cat. Amânarea este o măsură bine­venită, însă majoritatea comercianţilor se vor relaxa când vor auzi că se va amâna dotarea cu case de marcat electronice”, a spus Velin Ganev, preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor de Aparate de Marcat Electronice Fiscale din România (ADAMEF) şi director general adjunct şi acţionar în cadrul Danubius Exim, furnizor de case de marcat şi POS-uri. El este de părere că noul termen lansat de Ministerul de Finanţe pentru intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă (ordo­nanţa 28/1999), 1 septembrie în cazul contribuabililor mari şi mijlocii şi respectiv 1 noiembrie pentru cei mici, poate să nu fie termenul final.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.