Eveniment

Alocare substanţială de fonduri de la UE pentru judeţul Ilfov: 222 mil. euro pentru apă potabilă şi canalizare

Alocare substanţială de fonduri de la UE pentru...
18.01.2021, 00:05 998

Alocare substanţială de fonduri de la UE pentru judeţul Ilfov: 222 mil. euro pentru apă potabilă şi canalizare

Comisia Europeană a aprobat o investiţie majoră de 222 de milioane euro din Fondul de Coeziune pentru modernizarea şi instalarea infrastructurilor de apă potabilă şi de apă uzată în judeţul Ilfov din România, a anunţat executivul european, la finalul săptămânii.

„Investiţia va conecta mai multe persoane la reţeaua de canalizare şi va asigura o calitate mai bună şi mai puţine scurgeri de ape reziduale. Prin această investiţie se va furniza apă potabilă care respectă standardele de calitate pentru aproximativ 234.000 de persoane“, arată o informare a Comisiei.

Satele şi orăşelele din Ilfov au ajuns, în  ultimii ani, un magnet pentru locuitorii din Bucureşti, sătui de aglomeraţie metropolei. Dacă, în urmă cu 20 de ani, judeţul avea în jur de 270.000 de locuitori, acum are aproximativ 500.000 de locuitori. Vorbim, deci, de aproape o dublare a popularţiei, în două decenii. În Buftea, Bragadiru, Măgurele, Otopeni, Pantelimon, Popeşti-Leordeni sau Voluntari se construieşte în neştire. S-au construit case, blocuri de locuit, dar infrastructura a rămas în urmă.

Comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira, a spus, citată de Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti: „Această investiţie demonstrează angajamentul UE pentru creşterea standardelor de trai ale europenilor. Deşi prioritatea noastră este combaterea efectelor pandemiei, suntem angajaţi în îndeplinirea misiunii Fondului de Coeziune de reducere a disparităţilor dintre regiuni, astfel încât nimeni să nu fie lăsat în urmă.”

Potrivit sursei citate, urmare a acestui proiect, rata de conectare la sistemul de alimentare cu apă va creşte de la 57,1 % la 99,6 % în 52 de comunităţi. În acelaşi timp, reţeaua de canalizare va fi extinsă cu 43,29 %, pentru a deservi 100 % din populaţia zonei. Proiectul ar trebui, de asemenea, să contribuie la reducerea pierderilor de apă, va proteja biodiversitatea şi va crea 1.500 de locuri de muncă temporare în faza de implementare şi 72 de locuri de muncă permanente în faza operaţională.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO