Eveniment

Allen Coliban, primarul ales al Braşovului: Braşovul are nevoie să îşi păstreze oamenii tineri, iar ca acest lucru să fie posibil e nevoie de o dezvoltare a universităţii din Braşov, care în prezent nu se află în topul universităţilor din ţară

Interviu

Allen Coliban are o experienţă de 10 ani în industria IT, opt ani în consultanţă de business şi fonduri europene şi şase ani în dezvoltare organizaţională şi managementul performanţei. În 2016, Allen Coliban a fost ales senator de Braşov (USR).

Allen Coliban are o experienţă de 10 ani în industria IT, opt ani în consultanţă de business şi fonduri europene şi şase ani în dezvoltare organizaţională şi managementul performanţei. În 2016, Allen Coliban a fost ales senator de Braşov (USR).

Autor: Miruna Diaconu

01.10.2020, 00:06 11192

Allen Coliban, candidatul USR la Primăria Braşov, a câştigat alegerile locale în faţa lui George Scripcaru (PNL), cel care a deţinut funcţia de primar timp de 20 de ani l În 2016, Allen Coliban, a fost ales senator de Braşov (USR), iar din 2018 el este preşedintele Comisie de mediu a Senatului şi vicepreşedinte în Comisia de transporturi şi infrastructură.

Allen Coliban, primarul ales al Braşovului, este de părere că perspectiva unui cetăţean asupra politicii este puternic influenţată de modalitatea în care este făcută politica la nivel local. Allen Coli­ban, 41 ani, can­di­datul USR la Pri­măria Bra­şov, a câş­tigat ale­ge­rile locale în faţa lui George Scrip­caru, candidatul PNL, după ce acesta a deţinut funcţia de pri­mar al Braşovului timp de 20 de ani.

Cu o vastă experienţă în zona IT, Coliban a lăsat mediul privat pentru a intra în politică în 2016.

„Sunt foarte puţine politici naţionale care ajung să fie percepute de oameni şi pe nevoile lor, exceptând salarizarea şi pensiile, sunt foarte puţine lucruri care se decid în Parlament pe care oamenii să le perceapă ca având un beneficiu direct. Lucrurile care se întâmplă la nivel local, faptul că ai plantat un arbore sau ai pus un bec în colţul străzii, acestea sunt lucrurile pe care omul le percepe mai aproape de nevoile lui şi cu cel mai puternic impact, politica începe de la nivel local, iar schimbarea societăţii începe de la nivel local“, spune pentru ZF Allen Coliban. Câştigarea alegerilor pentru Primăria Braşovului de către Allen Coliban reprezintă una dintre surprizele acestor alegeri, având în vedere că funcţia a fost deţinută timp de două decenii de către George Scripcaru. Primarul ales al Braşovului este de părere că  nevoia de schimbare există de multă vreme, dar nu exista şi speranţa schimbării reale. „Nevoia de a crea o breşă şi de a opta pentru o alternativă este mare în societatea românească şi este bine că avem câteva oraşe mari unde semnalul a fost foarte clar“.

Pe lângă exemplul Bra­­şovului, câş­ti­ga­rea alegerilor la Primăria Timi­şoa­rei de către Dominic Fritz a repre­zen­tat o altă sur­priză şi tot­odată şi o pre­mieră. Astfel, deşi nu deţine cetăţenia ro­mână, Dominic Fritz a putut can­dida (legislaţia UE permite rezidenţilor să candideze şi să fie aleşi într-o ţară care nu este a lor), fiind rezident în Timişoara. Dominic Fritz, can­didatul USR la Primăria Timi­şoarei, a câştigat alegerile locale în faţa lui Nicolae Robu, cel care a deţinut funcţia de primar al Timi­şoarei timp de opt ani.

„Eu cred că pornim de la un fond cultural şi social care e dominat de conservatorism, ro­mânii sunt conservatori, de obicei când au o doză de mulţumire le e frică să o schimbe, dacă le-a pus primarul asfalt atunci de ce să rişte şi să încerce cu unul nou, ar putea fi dezamăgiţi. Dar asta s-a întâmplat 30 de ani, românii au fost dezamăgiţi pe linie politică, declicul în zona schimbării se va produce când vor vedea că schimbarea există şi este înfăp­tuibilă. Noi nu ne permitem acum să dezamăgim pentru că asta va confirma faptul că mai bine mergi cu acel rău mai mic decât să încerci ceva nou“, explică Allen Coliban.

Primarul ales al Braşovului este de părere că atât oraşul în care a fost ales, cât şi la nivel naţional, este nevoie de strategii de dez­vol­tare pentru că nevoile nu mai sunt aceleaşi ca acum un deceniu, astfel încât să se creeze locuri de muncă.

„Este esenţial pentru orice primar să fie eficient şi să aibă respect faţă de banul public, să investească şi să producă valoare cu banul public“. Allen Coliban spune că Braşovul are nevoie să îşi păstreze oamenii tineri, iar ca acest lucru să fie posibil e nevoie de o dezvoltare a universităţii din Bra­şov, care în prezent nu se află în topul univer­si­tăţilor din ţară, iar mulţi absolvenţi de liceu preferă să ur­­me­ze cursurile unor facultăţi din alte oraşe.

Totodată, Coliban spune că pan­­demia a avut un efect semni­fi­ca­­tiv asupra industriei auto­mo­tive, o importantă ramură econo­mică a Bra­­şovului, iar în perioada ur­mă­toare se aşteaptă la mulţi şomeri.

„Sperăm să găsim acei investitori care să vină pe zona de industrie şi să preia această forţă de muncă şi să reuşim să rămânem relevanţi, ceea ce se va întâmpla în următoarele şase luni este esenţial“.

Coliban are o experienţă de 10 ani în industria IT, opt ani în consultanţă de business şi fonduri europene şi şase ani în dezvoltare organizaţională şi managementul performanţei.  în 2016, Allen Coliban a fost ales senator de Braşov (USR). Din 2018, el este preşedintele Comisiei de Mediu a Senatului, vicepreşedinte în Comisia de Transporturi şi Infrastructură.

Ca senator, Coliban a avut o serie de iniţiative legislative în domeniul gestionării deşeurilor precum creşterea distanţei de la 1 km la 5 km între viitoarele depozite de deşeuri şi aşezările umane, respinsă de Senat. Coliban a avut şi proiecte de lege precum înfiinţarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, o instituţie pe modelul DIICOT care să activeze la nivel naţional.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO