Eveniment

Alis Bărbulescu, Consiliul Concurenţei: Ajutoarele de stat pentru susţinerea economiei româneşti în pandemie au fost de 9,5 mld. euro, un nivel similar cu al celor din Austria, Portugalia sau Grecia

ZF/GNP şi ReedSmith: „Ajutorul de stat în România înainte şi după pandemie: experienţă şi tendinţe“

Alis Bărbulescu: Ca şi impact financiar, bugetul total al acestor măsuri este de circa 9,5 mld. euro. La un calcul estimativ reprezintă 0,48% din PIB. Sigur că nu este de anvergură unor state europene, dar este comparabil cu cele din Austria, Portugalia, Grecia

Alis Bărbulescu: Ca şi impact financiar, bugetul total al acestor măsuri este de circa 9,5 mld. euro. La un calcul estimativ reprezintă 0,48% din PIB. Sigur că nu este de anvergură unor state europene, dar este comparabil cu cele din Austria, Portugalia, Grecia

Autor: Răzvan Botea

03.06.2021, 18:00 225

Impactul financiar al ajutoarelor de stat în pandemie pentru România a fost de 9,5 mld. de euro, un nivel similar cu valoarea ajutoarelor de stat din ţări precum Austria, Portugalia sau Grecia, a spus Alis Bărbulescu, director în Direcţia Ajutor de stat de la Consiliul Concurenţei, în cadrul evenimentului ZF Ajutoare de Stat.

„Ca şi impact financiar, bugetul total al acestor măsuri este de circa 9,5 mld. euro. La un calcul estimativ reprezintă 0,48% din PIB. Sigur că nu este de anvergura unor state europene, dar este comparabil cu cele din Austria, Portugalia, Grecia”, a spus Alis Bărbulescu.

Ea a explicat că cea mai mare parte a ajutoarelor de stat au venit sub formă de garanţii de stat, apoi granturi şi împrumuturi.

„În ceea ce priveşte instrumentele folosite, cele mai multe dintre ele constau în garanţii – peste 70% din aceste ajutoare de stat au fost sau vor fi acordate sub formă de garanţii, apoi granturi şi împrumuturi. Şi aici suntem cumva în linie cu tendinţele europene. Din aceste scheme avem programul IMM invest  - 30 mld. lei, plus 1 mld. lei Agro IMM Invest. Perioada în care va fi derualtă va fi prelungită până la finalul anului 2021, în linie cu cadrul european.”

ZF în parteneriat cu casele de avocatură Guia Naghi şi Partenerii (GNP) şi ReedSmith a organizat miercuri 26  mai videoconferinţa „Ajutorul de stat în Romania înainte şi după pandemie: experienţă şi tendinţe“. În cadrul evenimentului speakerii au dezbătut tema ajutoarelor de stat în România şi perspectivele de viitor. Evenimentul a adunat 62.000 de vizualizări pe platformele Ziarului Financiar în cele două ore şi jumătate de emisie. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO