Eveniment

Alexandru Rafila atenţionează: Mai avem încă un hop, sunt cele trei zile care urmează, de 1 Mai muncitoresc

Alexandru Rafila avertizează că weekend-ul de 1 Mai poate fi periculos, dacă nu respectăm distanţarea socială: „mai avem încă un hop, cele trei zile care urmează, de 1 Mai muncitoresc”.

„Sper ca, în această perioadă, oamenii să fie precauţi. Dacă sunt precauţi, să diminueze contactele cu persoane vârstnice, pentru că mai avem încă un hop, sunt cele trei zile care urmează, de 1 Mai muncitoresc”, spune prof. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

Profesorul Rafila afirmă că a observat din ce în ce mai mulţi oameni pe stradă, ceea ce nu va ajuta la scăderea curbei epidemiei.

„Dacă dumneavoastră vă uitaţi pe stradă, o să constataţi că ne-am întors în vremurile bune, cu diverse coloane de maşini care stau la stop, claxonează. De la Institutul Matei Balş până aici, o distanţă de doi kilometri, am făcut-o în aprope jumătate de oră. Asta pentru că s-a intensificat circulaţia. Din moment de funcţionăm pe aceleaşi restricţii de acum două săptămâni, avem o circulaţie de zece ori, haideţi să nu spunem de zece, de cinci ori mai mare decât acum două săptămâni”, mai adaugă Rafila.

Alexandru Rafila speră că oamenii circulă atât de mult ca să îşi facă cumpărături sau să meargă la serviciu şi nu au început să se viziteze.

„Am încă o anumită rezervă, sper că pe 15 mai să fim pe trendul acela descendent despre care tot discutăm, pentru că n-a scăzut (numărul cazurilor, n.r.). Vorbim de acea evoluţie în dinţi de fierăstrău. Pe mine mă interesează o medie zilnică în ultimele două săptămâni de în jur de 300 de cazuri pe zi”, continuă Rafila.

De altfel, Poliţia a anunţat că vor fi filtre şi nu va ezita să îi sancţioneze pe cei care încalcă restricţiile impuse de starea de urgenţă.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.