Eveniment

Alarmă falsă în cazul coletului suspect din Tg. Mureş

Alarmă falsă în cazul coletului suspect din Tg. Mureş

Autor: Petru Mazilu

14.08.2021, 17:32 31

Anchetatorii mureşeni au anunţat că a fost alarmă falsă în cazul coletului suspect descoperit sâmbătă pe o stradă din oraşul Tg.Mureş.

Coletul aparţine unui femei, iar în interior nu era nimic periculos, au stabilit anchetatorii.

Totuşi, la faţa locului au fost mobilizate numeroase echipe, inclusiv una formată din pirotehnişti.

„Astăzi, în jurul orei 12:30, am fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Livezeni, din Târgu Mureş, se află abandonat un troler. La faţa locului, s-au deplasat poliţişti, reprezentanţi I.S.U. şi o echipă pirotehnică din cadrul S.R.I., pentru întreprinderea măsurilor specifice pentru astfel de situaţii. În urma verificărilor efectuate, a fost identificată proprietara trolerului, stabilindu-se, totodată, ca acesta nu avea un conţinut periculos”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Mureş.

Incidentul s-a produs sâmbătă, în Târgu Mureş. Un colet suspect a fost găsit pe o stradă din oraş, iar Detaşamentul de Pompieri Târgu Mureş, împreună cu Poliţia a asigurat zona. De asemenea, la faţa locului a fost trimis un echipaj SMURD.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO