Eveniment

Adrian Vasilescu, BNR: Şi inflaţia tot în cicluri se mişcă

Adrian Vasilescu, BNR: Şi inflaţia tot în cicluri se...
15.06.2018, 00:06 649

Un ciclu inflaţionist lung, care a început în noiembrie 1990 şi continuă încă, ne-a adus o creştere a preţurilor de 4.300 de ori. În tot acest timp, ruleta preţurilor s-a învârtit continuu, dovedindu-se necruţătoare. Populaţia şi-a pierdut banii la această ruletă. Economisirile au fost spulberate. Puterea de cumpărare a leului a scăzut.

Acest ciclu inflaţionist lung, în desfăşurare, a lăsat în urmă mai multe cicluri scurte ori medii, marcând principalele etape ale mişcării preţurilor. Primul ciclu, mediu, şi-a făcut debutul la 1 noiembrie 1990, când a bătut gongul liberalizării preţurilor. Printr-o hotărâre de guvern din octombrie 1990. Atunci începea greul. Actualul ciclu, probabil scurt, e dovada că totuşi ce a fost greu a trecut.

Inflaţia a făcut ravagii, cu deosebire, în prima parte a anilor 1990, când am măsurat-o cu trei cifre: în ’91, în 92 şi în 93. Pe urmă cu două cifre: în ’94, în ’95 şi în ’96. În ’97, am revenit la inflaţia cu trei cifre. Din nou am avut inflaţie cu două cifre, în ’98 şi ’99. În 2000 însă a început procesul de dezinflaţie. Iar dacă din 2000 încoace, constant, preţurile aleargă mai încet, motivul nu este acela că au devenit dominante avantajele competitive. S-a muncit mai mult, e adevărat. Am înregistrat chiar şi o creştere de productivitate a muncii. Şi, mai cu seamă, creşterea economică a luat viteză. Dar până la avantaje competitive drumul e încă lung.

Inflaţia nestatornică, dominată de coborâşuri niciodată sigure, pentru că erau frecvent urmate de urcuşuri, ne-a făcut rău mai ales prin faptul că a lovit puternic în  stimulentele muncii. Preţurile înşelătoare au îndepărtat numeroase categorii sociale de fluxul real al pregătirii şi performanţei profesionale. Din această cauză, în primul rând, noi continuăm să avem o eficienţă modestă.

Inflaţia, ce şi-a schimbat mereu cursul, coborând şi urcând, a avut şi un rol demoralizant la nivelul întregii societăţi. Iată de ce, între marile reuşite ale anilor 2000, un loc însemnat îl ocupă ofensiva împotriva inflaţiei. Proces ce s-a dovedit extrem de greu de susţinut. Fiindcă, pe de o parte, a fost nevoie, clipă de clipă,  să li se dea în cap preţurilor pentru a nu descuraja consumul; dar pe de altă parte, companiile de utilităţi şi cele industriale monopoliste nu s-au arătat dispuse, în nici un caz, să-şi diminueze costurile pentru a tempera preţurile de consum.

Viitorul a început însă în anul 2000 şi nu mai seamănă cu trecutul. Mecanismul folosit mult timp, în care inflaţia a ţinut loc de productivitate şi competitivitate, s-a uzat. Înlocuirea lui nu mai poate întârzia. Soluţia e una singură: inflaţie modică, în jur de 2 la sută, cu concurenţă la sânge şi cu promovarea bătăliei pentru a fabrica şi a vinde... în profit. Aşa cum e normal.

Dezinflaţia şi PIB-ul în creştere sustenabilă sunt două realităţi ce nu mai pot fi despărţite. În 2000 am ieşit din epoca descreşterii. Atunci a şi început urcuşul: nu doar al producţiei industriale, ci al economiei în ansamblu. România a obţinut un Produs Intern Brut (PIB) cu plus în anul 2000, apoi am numărat 16 ani de creştere economică, întreruptă de doi ani de recesiune: 2009-2010. Timp în care creşterea  economică s-a cuplat cu calmarea inflaţiei. De aici înainte nu ne va mai fi de folos un PIB cu plus şi atât. Vom avea nevoie de un PIB care să exprime plusuri cantitative bazate pe  calitate. Ceea ce înseamnă că va fi nevoie de restructurare. Pentru ca supraefortul de a produce mai mult să nu mai ceară  iarăşi prea multe importuri, prea mulţi bani, plus un consum mare de capital fix. Altfel, de cicluri inflaţioniste scurte, cum este cel din prezent, început în octombrie 2017 şi care continuă, nu vom scăpa.

An de an, de la 1 noiembrie 1990, măsurăm inflaţia. Portofoliul de lecţii desprinse în tot acest timp dintre cele cu adevărat semnificative e voluminos. Aşa că voi continua. Recapitularea acestor lecţii este fără îndoială folositoare. Nu doar pentru aduceri aminte. Ci pentru că mai avem de învăţat. Căci inflaţia mare a trecut, de inflaţie negativă am scăpat, iar acum suportăm un nou ciclu scurt. Războiul cu creşterea preţurilor continuă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO