Eveniment

Adrian Vasilescu, BNR: O lume fără concurenţă, fără falimente şi fără şomaj e o fata morgana

Adrian Vasilescu, BNR: O lume fără concurenţă, fără...

Autor: Adrian Vasilescu

12.04.2017, 00:05 568

În toamna lui 2008, turbulenţele zguduiau economiile lumii. Atunci, în împrejurări vitrege, vocile multor politologi, sociologi şi economişti, în America şi în Europa,   s-au grăbit să susţină că era capitalistă s-ar fi încheiat. Şi că lumea, lovită de criză, îşi va căuta salvarea în reconsiderarea rolului statului şi a economiei de comandă.

Astfel de idei, induse atunci de emoţiile provocate de şocurile crizei, s-au estompat cu timpul. Dar nu toate. Şi nu definitiv.  Multe alimentează astăzi curentele populiste în expansiune.

Desigur, multe dintre actualele dorinţe sau încercări de a da înapoi ceasul istoriei invocă mai mult statul văzut de Keynes şi mai puţin pe cel văzut de Marx. Fără ca autorii lor să înţeleagă în profunzime adevărul că Keynes şi-a propus să salveze capitalismul. „Teoria generală“ a fost scrisă într-o epocă marcată de şomaj în masă, de degradare şi suferinţă. Acelei epoci îi căuta o rezolvare. Departe însă  de a se fi alăturat acelor intelectuali occidentali care nu vedeau niciun alt mijloc de remediere a eşecurilor capitalismului în criză, în criza din 1929-1933, în afara economiei de comandă.

Keynes văzuse supravieţuirea capitalismului prin schimbări insti­tu­ţio­nale majore, care să readucă sănătatea economică. Astăzi, când criza izbucnită în va­ra lui 2007 în Statele Unite şi în toam­na lui 2008 în Europa… se stinge, soluţia nu este alta. Soluţia unor schimbări insti­tuţionale şi structurale, care să readucă sănătatea economică. Şi doar populiştii, de cele mai multe ori dintr-un impuls demagogic, îşi mai leagă spe­ranţele de un stat care ar putea lichida ine­galitatea dintre clase sociale şi dintre indivizi.

Economia de piaţă nu este ideală. Dar s-a dovedit a fi soluţia cea mai  eficientă în organizarea producţiei, a consumului şi în producerea de bunăstare. Dacă numeroase ţări şi popoare aşteaptă ca intervenţia statală să asigure ieşirea din criză, pentru că şi-au pierdut încrederea în pieţe, în niciun caz soluţia nu poate fi întoarcerea la Marx.

Trei mari criterii ne ajută să înţelegem prin ce anume economia de piaţă este superioară economiei de comandă. Ele sunt: 1) formarea preţurilor; 2) repartizarea resurselor şi a veniturilor; 3) concurenţa. De la acest adevăr se cuvine să înceapă orice efort de educare economică. Mai cu seamă că în România, în sfera economică, noua eră a început cu tranziţia de la plan la piaţă.

Criticii care au tot căutat nod în papură noilor realităţi economice au susţinut sus şi tare că antiteza plan-piaţă nu stă în picioare. Motivând că sunt şi ţări capitaliste care au recurs la planificare. Numai că există o diferenţă esenţială între planificarea de comandă, de tip comunist, şi planificarea specifică economiei de piaţă. În timp ce fostele ţări comuniste planificau şi… preţurile, sufocând producţia, în economia de piaţă preţurile se formează pe baza legii cererii şi ofertei. Prin urmare, tranziţia de la plan la piaţă a impus trecerea de la preţuri de comandă, fixe, dictate pe cale administrativă, la preţuri libere, în continuă mişcare. Stabilitatea preţurilor fiind o valoare relativă în economia de piaţă. În sensul că o inflaţie modică, de 1-2 la sută pe an e chiar dorită. Fiindcă promovează competiţia economică.

Repartiţia resurselor şi a veniturilor este un alt mare criteriu. Planificarea comunistă împărţea totul, prin dictat administrativ: şi valuta,    şi creditele, şi materiile prime, şi salariile. Un fixism care nu poate fi însă confundat cu stabilitatea. Un fixism care a ucis stimularea muncii şi a indus în fostele ţări comuniste o stare agravată de înapoiere economică. Şi socială. Economia de piaţă, în schimb, împinge resursele către cei în stare să le valorifice cu maximă eficienţă şi îi răsplăteşte cu venituri mai mari pe cei care fac mai multă valoare adăugată.

Cheia este însă concurenţa. În timp ce planificarea de comandă împărţea produsele prin dictat, în economia de piaţă câştigă cine face performanţă. Atât economică, cât şi tehnică. Produsele neperformante rămân nevândute şi fabricantul lor pierde partida.

Evident, deosebirile sunt cu mult mai numeroase. Cele trei criterii sunt însă cardinale. Nici criza, nici alte realităţi nu au cum să le nege. Şi nici nu pot fi negate. Nu ele au adus criza, ci tocmai încălcarea lor. Prin nesăbuinţă şi lăcomie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO