„Un veac de sinceritate. Recuperarea memoriei pierdute a economiei româneşti 1918-2018“ este o lucrare inedită a unei echipe din Banca Naţională. Scrisă într-o formulă de „şapte plus unu“. Sau de „unu plus şapte“. Un coordonator: Liviu Voinea, viceguvernator al BNR. Şi o echipă interdisciplinară, de şapte specialişti din câteva dintre direcţiile de forţă ale BNR: Alexandra Cojocaru, Brânduşa Costache, Veaceslav Grigoraş, Horaţiu Lovin, Camelia Neagu, David Orţan, Andrei Tănase.
Ideea a plecat de la o constatare analitică: aceea că, la o sută de ani de la Marea Unire, România nu are, încă, un set complet şi unitar de date şi de indicatori economici de bază. Sigur, au fost constituite serii de date statistice pe durata unei sute de ani, dar - susţin autorii cărţii şi realitatea le dă dreptate - memoria datelor a fost întreruptă de mai multe ori din 1918 şi până în prezent. Şi, aş adăuga, a fost întreruptă şi înainte de 1918, de când, în 1859, unirea celor două ţări române s-a înfăptuit sub acelaşi domnitor, Alexandru Ioan Cuza. Citez: „Sunt găuri negre din punct de vedere statistic, sunt ani de la care datele statistice importante lipsesc. Mai mult, calitatea informaţiilor privind perioada 1945-1947 este îndoielnică, iar trecerea de la capitalism la comunism în 1990 a lăsat mari semne de întrebare privind comparabilitatea datelor. La 100 de ani de la Marea Unire nu avem 100 de ani de indicatori economici“.
De aici a pornit imboldul de a fi realizată o lucrare care să redea memoria colectivă a cifrelor. O încercare de astupare, cu metodele ştiinţei de azi, folosind tehnologia informatică de azi, a acestor „găuri negre“ din istoria statistică. „Am completat aceste serii de date, scriu autorii cărţii, cu informaţii care erau cunoscute, dar nu erau prezentate într-o formă sintetică şi digerabilă.“ Şi au făcut-o în domenii dintre cele mai sensibile: PIB, buget şi comerţ, datorie publică externă, dobânzi, inflaţie, curs de schimb, însoţindu-şi analizele cu tabele relevante.
Autorii cărţii, din decenţă ştiinţifică, folosesc sintagma „calitatea informaţiilor“; cu alte cuvinte, se referă la vicierea seriilor de date statistice din motive obiective, cunoscut fiind faptul că abia trecerea la societatea informaţională, la tehnologii sofisticate asigură acurateţea datelor statistice. De asemenea, în carte este folosită, cu aceeaşi decenţă ştiinţifică, expresia „informaţii îndoielnice“. Din cauze determinate de suferinţele cercetării statistice din „preistoria informaţională“. Dar mai e o cauză, de ordin esenţialmente subiectiv: tentaţiile politicienilor de a cosmetiza datele statistice. Au fost în exces în anii comunismului. Dar n-au lipsit nici înainte de cel de-al Doilea Război Mondial.
În anii interbelici era în vogă, la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, ASE-ul de azi, o butadă legată de jocurile cu cifrele; cu acele cifre ce exprimau stări ori mişcări din economie. „Statistica, suna butada în cauză, poate să facă din cimitir sală de bal şi invers.“ Şi nu cred că era nedreaptă, pentru că încă de când România a apărut pe hartă, ca stat unitar, în vremea lui Cuza, s-au făcut remarcate şi obiceiurile unor politicieni ajunşi în scaune ministeriale de a mişca cifrele către niveluri pe care nu reuşeau să le atingă prin deciziile adoptate. Costin Murgescu, în scrierile sale economice, îl aminteşte pe ministrul de finanţe Petre Mavrogheni, care se dovedise „dibaci în a pitula deficitele“. Or fi fost şi alţii, dar cei mai mulţi nu prea apucau să recurgă la cosmetizări sistematice. De la Unirea din 1859 până la Primul Război Mondial, chiar şi în anii interbelici, mandatele la Finanţe durau deseori câteva luni şi numai rareori un an sau doi. Costin Murgescu a ales excepţia: deşi Mavrogheni a devenit ministru de finanţe la 17 ianuarie 1861 şi a părăsit postul în septembrie acelaşi an, l-a recăpătat în februarie 1866 şi l-a pierdut în mai, recâştigându-l în iulie acelaşi an şi pierzându-l după nouă luni, cel din urmă mandat, în guvernul Lascăr Catargiu, a durat aproape patru ani, din martie 1871 până în ianuarie 1875, când a demisionat. Ministrul de finanţe, nu şi guvernul, care a mai rezistat un an.
Fără îndoială, cosmetizările nu fac nici pe departe masă critică în masa „găurilor negre“ ale statisticii. Dar, împreună cu golurile ce poartă pecetea vremurilor în care statisticienii nu beneficiau nici de metodologiile şi nici de tehnologiile de azi, formează un tărâm de studiu şi de îndreptări. Banca Naţională a făcut un pas. Unul important. Este însă de reţinut, cum nota în cuvântul-înainte guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, că lucrarea nu este supervizată instituţional de Banca Naţională. „Echipa de autori (...) a formulat puncte de vedere proprii, tot aşa cum deseori specialişti din Banca Naţională avansează opinii în spaţiul public, într-un cadru neoficial.“ Un astfel de demers neinstituţional, de recuperare a adevărurilor trecutului, merită să fie continuat.
