Caută doar în titlu
Eveniment

Adrian Vasilescu, BNR: Îmbulzeala de pe Autostrada Soarelui şi scrisoarea de la S&P

Există vreun motiv temeinic, pentru cei ce s-au avântat sâmbătă dimineaţa în exodul spre litoral, după două luni şi jumătate de izolare, să-şi imagineze că înaintea întâlnirii cu marea nu vor avea parte de un duş rece pe Autostrada Soarelui? Desigur, nu! Fapt ce a şi fost demonstrat, proba indubitabilă fiind imensele cozi de automobile, care s-au târât ore lungi pe drumul spre mare, spectacol repetat şi la întoarcere.

Exista, în schimb, o speranţă – poate că întemeiată din moment ce s-a împlinit – că vestea pe care o aşteptam în noaptea de vineri spre sâmbătă, de la Standard & Poor’s, una dintre agenţiile care acordă ratinguri suverane, va fi bună. Dar vestea asta, bună, a venit  inserată într-o scrisoare lungă, de şapte pagini, reprezentând o fotografie neretuşată a marilor probleme cu care se confruntă în momentul de faţă economia românească.

Firesc era ca ambele evenimente, având aceleaşi cauze, să fie analizate, prezentate şi dezbătute împreună. N-a fost însă aşa. Deşi, ceea ce am văzut în această mică vacanţă, pe drumurile ce duc la munte sau la mare, este expresia concentrată a unuia dintre deficitele la care se referă pe larg documentul de la S&P. Deficitul de investiţii.

Scrisoarea de de la S&P nu stă ascunsă prin cine ştie ce cabinete. E publică. Iar în cele trei zile care au trecut, de la publicarea ei şi până astăzi, au apărut deja câteva analize remarcabile, reprezentând o bună bază de la care să înceapă o mare dezbatere. Este corect să adaug aici şi conferinţa de presă a ministrului de finanţe. La publicul larg însă, deocamdată, a ajuns o singură informaţie. Dacă a ajuns. Şi anume, că S&P nu a retrogradat România.

De ce ar fi important să ajungă, la publicul larg, mai multe informaţii despre această scrisoare? Şi de ce ar trebui să fie dezbătută public analiza făcută de S&P? Pot fi mai multe răspunsuri la aceste întrebări, diferite între ele sau chiar diametral opuse, depinzând de cine le dă. Şi, totodată, din ce perspectivă sunt analizate aceste întrebări. Voi da un singur exemplu. Cu foarte puţin timp înaintea anilor 1980, când Japonia se pregătea pentru marele avânt economic ce avea să-i determine pe mulţi analişti americani să afirme că ei au descoperit managementul şi japonezii îl transformă în sursă de succes economic, ziarul Asahi Shimbun şi-a celebrat o aniversare. Fără niciun fast. Au invitat patru mari economişti din lumea largă, în vogă atunci, cărora le-au cerut să analizeze critic economia japoneză. Au umplut o sală cu redactori ai ziarului şi cu mari personalităţi ale vieţii economice japoneze, au ascultat ce spun, au înregistrat tot şi au umplut un ziar voluminos cu aceste înregistrări. De aici a început dezbaterea publică. A fost, pentru întreaga Japonie, un mare eveniment. Ziarul a circulat peste tot. Opiniile  invitaţilor ziarului Asahi Shimbun au fost analizate şi dezbătute multă vreme. Asta într-o ţară în care cultura economică este problema fiecărei companii, fiecărei instituţii, fiecărei scoli sau universităţi. Japonia fiind, azi, a treia mare putere economică globală.

Nu ne obligă nimeni să procedăm ca japonezii. Cum nu ne obligă nimeni să pregătim, în România, un avânt al economiei. Dar este un mare păcat ca într-o ţară cu potenţialul nostru, a şasea din Uniunea Europeană socotind numărul de locuitori, să avem cele mai mari deficite nu doar când numărăm drumurile, ci şi când analizăm bugetul ţării, balanţa de importuri şi exporturi ori balanţa plăţilor externe. Şi să auzim continuu aceeaşi întrebare: de ce noi, când ne împrumutăm pe pieţele internaţionale, ca să acoperim cu valută străină deficitele înregistrate, suntem taxaţi cu dobânzi mai mari decât ale unor ţări din zona  noastră? Fără să vadă, cei ce adresează astfel de întrebări, că ţările spre care privesc cu invidie au surplusuri acolo unde noi avem deficite.

Scrisoarea de la S&P conţine o analiză detaliată, riguroasă şi corectă a tuturor acestor realităţi. Dincolo de ratingul dat României, şi comunicat vineri noaptea, ce are de asemenea povestea lui. Pentru că mai e o întrebare ce trebuie să primească răspuns. Deoarece, tot în acest an, celelalte două agenţii ce examinează România, Moody’s şi Fitch, ne-au scăzut perspectiva de rating. De ce, aşadar, atâta tevatură cu ratingul de la S&P? Pentru că S&P operase, la sfârşitul anului trecut, scăderea de notă (de la perspectiva pozitivă la cea negativă) pe care Moody’s şi Fitch au făcut-o abia anul acesta. O scădere de notă, dar nu o retrogradare într-o altă ligă. Pe când S&P, dacă ne scădea nota, ne ducea într-o altă ligă, inferioară, de care investitorii se feresc.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.