Eveniment

Adrian Vasilescu, BNR: Doi pe un balansoar: cursul şi dobânda

Adrian Vasilescu, BNR: Doi pe un balansoar: cursul şi...

Autor: Adrian Vasilescu

07.08.2019, 00:05 1361

Dacă în spaţiul public Băncii Naţionale i s-a reproşat deseori, pe tonuri dintre cele mai vehemente, că n-a cutezat să aducă dobânda de politică monetară către zero, urmând Fed-ul şi BCE-ul, ca să fi împins astfel băncile comerciale să reducă la rândul lor dobânzile, nu înseamnă nicidecum că reproşul a fost înţelept. Dimpotrivă.

entru că o dobândă aproape de zero nu ar fi contribuit deloc, niciodată, la ieftinirea creditelor bancare. Singurul efect posibil: ar fi împins inflaţia şi mai sus.

Ce nu s-a înţeles? Că noi, în diferite împrejurări, ne-am confruntat cu inflaţia cea mai mare din Uniunea Europeană. Cum ne confruntăm şi acum. Aşadar, în România, în condiţii specifice, viaţa i-a impus Băncii Naţionale politici monetare specifice. Ca la şah.

Ani în şir, chiar şi după ce BNR a trecut oficial la strategia de ţintire directă a inflaţiei, pedalând pe dobânda de politică monetară, nu şi-a luat ochii de pe cursul de schimb. A fost mereu promovată o politică de flotare controlată a leului, ceea ce înseamnă susţinerea intervenţiilor băncii centrale pe piaţa valutară. Rezultatul fiind un şir lung de ani de stabilitate a pieţei valutare. Şi de echilibru stabilit inteligent, pe balansoarul mişcător care este economia noastră, între curs şi dobândă.

Desigur, dobânda de politică monetară o stabileşte Banca Naţională. Dar nu oricum, ci cu faţa la realitatea economică. Şi pentru că banca noastră centrală n-a dus dobânda spre zero când i s-a cerut public, în timpul crizei şi imediat după criză, menţinând-o la 1,75 la sută, în momentul în care actualul ciclu inflaţionist a luat startul a avut şi arme şi gloanţe, care s-o ajute să facă faţă şocurilor creşterii preţurilor. Şi iată că, în timp ce multe bănci centrale din Europa, inclusiv Banca Centrală Europeană, au adus dobânda-cheie aproape de zero, epuizând acest filon, BNR a dispus de o marjă confortabilă pe care a activat-o pentru a calma inflaţia. Iar acum, pentru că n-a urcat dobânda până la nivelul inflaţiei, nu blochează nici creşterea economică, nici creditarea.

Cursul leu-euro, în schimb, îl stabileşte piaţa. BNR doar îl calculează şi îl comunică publicului. Fără să-şi ia însă ochii de pe curs. Clipă de clipă, BNR monitorizează realităţile dintr-un moment ori altul: câtă valută e cerută, câtă valută e oferită la schimb, contra lei. Ambii indicatori exprimând realitatea de zi cu zi. Totodată, sunt monitorizaţi şi aceşti indicatori, cum sunt deficitul balanţei de plăţi, rata inflaţiei, eficienţa, productivitatea, PIB-ul, care exprimă cauze ce produc efecte pe termen lung. Din toţi aceşti factori se întrupează vântul ce suflă în pânzele cursului valutar, determinând atât direcţia de mers, cât şi nivelul până la care urcă ori coboară sau momentul în care se produce o mişcare ori alta.

Pe piaţa valutară, cursurile au tendinţa legică să penduleze către valori în jurul cărora se împacă oferta cu cererea. Mai ales pe o piaţă valutară cum este a noastră, unde contează câtă valută e cerută, câtă monedă locală e oferită la schimb, până unde a urcat deficitul balanţei comerciale şi al contului curent. Aici sunt cauzele obiective ale parităţii leu-euro; iar intervenţiile Băncii Centrale, pentru atenuarea efectelor acestor cauze, când devin nocive, tot în acest cadru se produc. Astfel de intervenţii, care de altfel sunt la vedere, s-au produs şi se produc în raport direct cu cerinţele de pe pieţele financiare şi au făcut ca paritatea leu-euro să n-o ia razna.

Sunt însă şi momente - şi nu sunt rare - când banca noastră centrală îşi activează rezerva internaţională. În speţă, vinde sau cumpără valută pentru a echilibra cursul de schimb. Nu voi comenta când şi în ce împrejurări, din ianuarie 2019 şi până azi, BNR a intervenit în ajutorul leului folosindu-şi rezerva de valute. Voi sublinia doar că astfel de intervenţii au loc întotdeauna când realitatea o impune, mai ales pentru a stabiliza piaţa valutară dacă leul se depreciază ori se apreciază excesiv. Cert este că BNR schimbă lei pe euro sau euro pe lei, având mereu grijă să rezulte un net optim, chiar şi în cazurile în care vânzările de valută sunt semnificative. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO