În prima parte a acestui comentariu, publicat în ediţia de joi a Ziarului Financiar, am subliniat: „Ca să nu mai fie niciun loc pentru confuzii, interpretări eronate ori insinuări, miercuri dimineaţă BNR a făcut publice câştigurile salariale anuale nete ale membrilor Consiliului de Administraţie, din perioada 2009-2015, aşa cum sunt reflectate în declaraţiile de avere ce se află la ANI”. Se regăsesc, în amintitul comunicat, toate veniturile guvernatorului BNR, absolut toate, din cei şapte ani ai perioadei 2009-2015, care se compun din: 1) salariul standard lunar de 42.727 lei (9495 euro în echivalent valutar) şi indemnizaţia lunară primită ca preşedinte al Consiliului de Administraţie de 18.476 lei (4.106 euro în echivalent valutar) totalizând suma de 61.203 lei – 13.601 euro în echivalent valutar, suma fiind înmulţită în declaraţia de avere cu 12 luni; 2) indemnizaţia anuală de vacanţă în cuantum de 100% salariul lunar, fără indemnizaţie de membru al CA al BNR; alte drepturi băneşti, acordate anual, în cuantum total de maximum 1,6 salarii lunare, de asemenea fără indemnizaţia de membru al CA al BNR; 3) participarea anuală la profitul BNR, cu excepţia anilor 2009 şi 2014, care nu poate să depăşească nivelul salariului lunar; 4) guvernatorul a încasat, în contul indemnizaţiei de pensionare, o tranşă în 2014 şi două tranşe în 2015, sume nerepetabile, care s-au adăugat totuşi veniturilor din cei doi ani.
Publicul ştie, acum, tot ce se poate şti despre veniturile guvernatorului BNR. Este important să adaug, în această a doua parte a analizei mele, că la banca centrală salariile sunt stabilite şi plătite cu aplicarea întocmai a unor criterii de raţionalitate şi, mai cu seamă, fiind respectate cu stricteţe legile ţării. Şi totuşi, Băncii Naţionale îi sunt aduse acuzaţii dintre cele mai grave fără nici măcar un singur apel la lege. Iată motivul pentru care, intervenind în această dezbatere, îmi propun să descriu cadrul de drept conform căruia sunt stabilite salariile în Bancă Naţională.
Un cunoscut avocat (şi profesor de drept) scrie, urmat de şiruri de purtători de opinie, că Banca Naţională şi sistemul bancar nici n-ar avea o bază constiuţională. Să judecăm. E drept că în niciunul dintre cele 156 de articole din Constituţia României nu se fac referiri la banca centrală şi la bănci. Fapt firesc. Constituţia a apărut, apoi a fost modificată într-o etapă de transformări istorice, când întregul sistem financiar al ţării trecea prin reforme radicale. N-ar fi fost, deci, normal să fie pecetluite în texte constituţionale referiri exprese la un sistem în neîncetată schimbare. Este însă falsă afirmaţia că sistemul bancar, având ca ax banca centrală, e în afara prevederilor constituţionale. Fără să forţez vreo comparaţie cu alte instituţii de la noi, voi sublinia că Banca Naţională a României funcţionează într-un cadru politic, economic şi juridic în care dominantă este legea. Prima lege a BNR a fost adoptată în 1991. O lege modernă, racordată concepţiilor juridice ale vremii. A doua, din 1998, a fost actul normativ ce a contribuit la orientarea către bunele practici din Uniunea Europeană. Cea de a treia, în vigoare şi acum, a fost adoptată în 2004. De ce în 2004? A fost cerinţa expresă a Uniunii Europene. O cerinţă obligatorie, de fapt, ca Parlamentul României să adopte un statut modern al băncii centrale, în 2004 şi nu mai târziu, care să nu difere de statutele celorlalte bănci centrale din statele membre. În caz contrar, România nu ar fi devenit ţară membră a UE la 1 ianuarie 2007, cum se bătuse palma cu Comisia Europeană.
Este cert, Banca Naţională nu primeşte niciun fel de alocaţii de la bugetul statului; în schimb, plăteşte un impozit de 80 la sută din profitul realizat. Cine, atunci, stabileşte salariile la BNR? Legea 312/2004 prevede limpede: Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României hotărăşte „organizarea internă, indemnizaţiile, salariile şi alte drepturi băneşti ale personalului”.
Legea 312/2004 consfinţeşte unicitatea specificului Băncii Naţionale: „bancă centrală a României” şi nu bancă a statului; „o instituţie publică independentă”, cu un buget pe care şi-l stabileşte singură, într-un echilibru optim între venituri, cheltuieli şi vărsăminte către bugetul ţării. Vărsăminte şi nu încasări.
Salariile de la Banca Naţională nu sunt deci finanţate din bugetul ţării. Ele sunt stabilite, potrivit legii, de CA al BNR şi sunt finanţate din bugetul propriu al Băncii Naţionale. Buget a cărui dimensionare este prerogativa exclusivă a CA al BNR.
Din acest buget sunt plătite salariile şi toate celelalte cheltuieli ale BNR. Salariile reprezentând doar 14 la sută din totalul cheltuielilor.
Anul trecut, a crescut numărul de salariaţi şi a scăzut fondul de salarii. Dovadă că aici nu se face risipă.
