Curtea Constituţională, sesizată în 2016 de peste 500 de instanţe judecătoreşti, a admis că prezumarea impreviziunii în Legea dării în plată este împotriva Constituţiei. Şi totuşi Parlamentul, după trei ani, a forţat repetarea istoriei. În speţă, contractul de credit ipotecar – dacă legea de modificare ar fi trecut de această dată de Curtea Constituţională – ar fi urmat să intre sub incidenţa impreviziunii în două situaţii prezumate: 1) în caz de depăşire cu 20 la sută a nivelului cursului de schimb de la data contractării creditului; 2) în situaţia în care gradul de îndatorare a unui debitor ar fi depăşit cu 20 la sută nivelul maxim al gradului de îndatorare stabilit de Banca Naţională.
Ciudat este faptul că noi, în România, despre „darea în plată” discutăm din primăvara anului 2015, de când proiectul legii a intrat în dezbatere publică.
De atunci şi până în prezent, neîncetat, mesajul focalizat pe locuinţă a angajat interesul unei bune părţi a societăţii. Dar cauza pentru care această lege, după atâţia ani, nu este încă funcţională... trebuie căutată în felul în care au fost cântărite opţiunile de către corpul legiuitor.
Parlamentul a adoptat prima formă a legii în primăvara lui 2016, cu o cvasiunanimitate de voturi. Şi a făcut-o deşi nenumărate foruri interne şi internaţionale – Guvernul României, Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internaţional – au formulat obiecţii de fond. Legea, în acea primă formă, conţinea multe confuzii, multe prevederi ce nu erau în ordine din punctul de vedere al rigorilor dreptului.
De altfel, mult timp nici nu s-a aplicat. Iar efectul scontat de lege – dai casa băncii şi scapi de datorii – a fost obţinut doar în cazurile în care consumatorii şi creditorii (băncile) au ajuns la un astfel de acord. În rest, au fost înregistrate respingeri în lanţ de către instanţe.
Legea „dării în plată“ a fost salvată de Curtea Constituţională, după ce 500 de instanţe au acceptat excepţiile de neconstituţionalitate invocate de bănci. Ce a reliefat judecata Curţii Constituţionale? Că impreviziunea nu poate fi prezumată prin lege. Şi că instanţele judecătoreşti trebuie s-o constate în toate cazurile. Cu alte cuvinte, nu legea avea să numere cazurile de impreviziune, limitându-le, ci instanţele să judece şi să constate dacă a intervenit ori nu o situaţie ce nu putea să fie prevăzută.
După trei ani, legea a ajuns din nou pe agenda publică. Dezbaterea fiind finalizată cu o lege de modificare a Legii dării în plată. Parlamentul a votat ca previziunea să fie prezumată. Dar Curtea Constituţională a spus din nou NU!
Desigur, Curtea a corectat doar ce putea corecta. NU i-a putut reda însă legii scopul iniţial, acela de intervenţie în sens social, ce dădea o soluţie de salvare celor în situaţia de a-şi pierde locuinţa familială. Acest scop s-a stins încă din 2016, când a intrat în vigoare prima formă a actului normativ. Forma corectată de Curtea Constituţională – în limita sesizărilor ce i-au fost adresate – nu avea cum să îndrepte scopul legii, ci doar să asigure legalitatea actului normativ.
Şi nu avea nici cum să corecteze dezechilibrul pe care legea l-a produs în raportările creditori-debitori-depunători. Faptul că banii acordaţi de bănci, sub formă de împrumut, sunt banii deponenţilor, care n-ar accepta în niciun caz să primească înapoi ferestre ori coşuri de case, nu intră în competenţa Curţii Constituţionale. Şi nici nu e chemată Curtea să constate că băncile nu sunt agenţii imobiliare, care să funcţioneze în regimul credite după nevoi, rambursări după disponibilităţi.
Curtea Constituţională a îndreptat ceea ce legea i-a permis să îndrepte. Bunăoară, dacă în 2016 impreviziunea n-ar fi fost repusă în legalitate, textul iniţial al legii, în forma ieşită din Parlament, ar fi continuat să le sugereze celor expuşi să-şi piardă casa familială, prin darea în plată, că… nu-şi vor pierde locuinţele. De ce? Pentru că băncile, imediat ce vor fi fost notificate cu intenţia de a le fi puse în braţe case în loc de bani, se vor grăbi să deschidă negocieri cu debitorii restanţieri, oferind condiţii blânde de returnare a datoriilor.
După trei ani, iniţiatorii legii au încercat din nou... să prezume impreviziunea. Au refăcut legea. Şi Parlamentul iar a girat-o prin vot. Numai că legea a ajuns iar la Curtea Constituţională. Acum, în baza verdictului de la începutul lunii noiembrie, legea se va reîntoarce în Parlament. Desigur, după ce va deveni publică motivarea deciziei Curţii. Parlamentul nu are de ales: în 45 de zile va trebui să opereze modificările impuse.
