Eveniment

Actriţa Marina Procopie a murit la vârsta de 59 de ani

Actriţa Marina Procopie a murit la vârsta de 59 de ani

Autor: Ana Obretin, Mediafax

06.07.2018, 15:19 21990

Actriţa Marina Procopie, cunoscută pentru rolul principal din filmul "Adela" (1985), a murit la vârsta de 59 de ani, au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX reprezentanţii Uniunii Teatrale din România (UNITER)

Actriţa a murit vineri, iar trupul neînsufleţit al acesteia va fi depus sâmbătă, la ora 11.00, la capela Cimitirului Sfânta Vineri din Bucureşti, au mai spus reprezentanţii UNITER.

Înmormântarea va avea loc duminica, la ora 12.00.

Născută în Bucureşti, pe 8 iunie 1959, actriţa a rămas în memoria cinefililor prin rolul principal din filmul "Adela", de Mircea Veroiu, lansat în 1985.

Cu un an înainte, a absolvit cursurile de actorie la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti.

A mai jucat în filme precum "Prea cald pentru luna mai" (1983), "Colierul de turcoaze" (1985), "Francois Villon, poetul vagabond" (1987), "Orient Express" (2004), "Loverboy" (2011).

De asemenea, a făcut parte din echipa de actori a Teatrului Ion Creangă din Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO