Caută doar în titlu
Eveniment

Accident grav în Tulcea: Un bărbat a murit, iar alte două persoane sunt rănite după ce o maşină a pătruns pe contrasens şi a lovit frontal un autoturism

Un bărbat a murit, iar alţi doi au fost răniţi grav, după ce o maşină a pătruns pe contrasens, pe un drum din judeţul Tulcea, şi a lovit frontal un autoturism condus regulamentar. 

Potrivit poliţiştilor tulceni, un bărbat în vârstă de 41 ani, din Tulcea, a condus, miercuri, un autoturism pe DJ 222, dinspre Tulcea spre localitatea Agighiol, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului, maşina a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar, de un bărbat de 33 ani din Tulcea.

În urma accidentului, ambii şoferi, dar şi un pasager care se afla în autoturismul acroşat, în vârstă de 26 de ani, au fost răniţi grav, fiind solicitată intervenţia pompierilor militari pentru descarcerarea victimelor şi acordarea primului ajutor medical.

Salvatorii au intervenit cu o autospecială de descarcerare grea şi una de stingere cu apă şi spumă, la faţa locului deplasându-se şi trei autospeciale ale Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Tulcea, şi două echipaje de poliţie.

Intervenţia echipajului de descarcerare a durat aproximativ o oră, toate cele trei victime fiind scoase din maşinile distruse şi trimise la spital, pentru îngrijiri medicale. Ulterior, şoferul vinovat a intrat în stop cardiac şi nu a mai putut fi resuscitat, fiind declarat decesul.

Pe perioada intervenţiei pompierilor, traficul rutier pe DJ 222 a fost blocat, circulaţia fiind reluată după aproximativ o oră.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.