Eveniment

A doua demisie în Cabinetul Dăncilă: ministrul educaţiei Valentin Popa

A doua demisie în Cabinetul Dăncilă: ministrul...

Autor: Iulian Anghel

28.09.2018, 00:02 116
Ministrul educaţiei Valentin Popa a demisionat după ce a refuzat să avizeze adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care se referă la predarea limbii române în şcolile minorităţilor. UDMR anunţase că întrerupe colaborarea cu PSD în urma apariţiei unei ordonanţe prin care Ministerul Educaţiei dispunea ca, la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, orele de limba şi literatura română prevăzute în planurile de învăţământ să fie predate de profesori cu studii superioare de specialitate. Până atunci orele de limbă română predată în şcolile minorităţilor erau susţinute de către învăţătorii care nu aveau studii universitare de limba română. Preşedintele PSD Liviu Dragnea i-a cerut ministrului de resort să revină la forma anterioară a ordonanţei. Ministrul a refuzat şi a demsionat. Ieri guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care se revine la forma anterioară a reglementării care a condus la demisia ministrului. Este a doua demisie în Cabinetul Dăncilă, după cea a ministrului cercetării Nicolae Burnete.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO