Eveniment

22 de copii morţi într-un accident rutier din Elveţia

Autor: Mediafax

14.03.2012, 16:21 571

Zece copii de naţionalitate olandeză se aflau în autocarul implicat în accidentul din Elveţia, care a provocat moartea a 28 de persoane, între care 22 de copii, a anunţat miercuri Ministerul olandez de Externe, citat de AFP.

"Nouă erau elevii unei şcoli din Lommel, iar unul al unei şcoli din Heverlee", două sate belgiene, a declarat pentru AFP Aad Meijer, un purtător de cuvânt al ministerului, refuzând să precizeze dacă aceşti copii fac parte dintre supravieţuitori sau nu.

Opt dintre cei nouă elevi olandezi ai şcolii Lommel aveau domiciliul în Belgia, iar unul în Olanda, la frontiera belgiană, a subliniat purtătorul de cuvânt.

Premierul olandez Mark Rutte i-a transmis miercuri dimineaţă condoleanţe omologului său belgian Elio Di Rupo, calificând accidentul drept "o dramă de neimaginat".

Vehiculul, care transporta 52 de persoane şi se deplasa către Sion (Elveţia), a deviat de la traseu şi a intrat în peretele unui tunel rutier la ora locală 21.15 (22.15 ora României), în apropiere de Sierre.

Elevii, cu vârste de aproximativ 12 ani şi provenind de la două şcoli din Flandra, Heverlee (provincia Brabant) şi Lommel (provincia Limbourg), se aflau în autocar după un sejur la schi în Anniviers, în cantonul Valais. Ei ar fi trebuit să se întoarcă în Belgia după vacanţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO