Eveniment

22.000 de angajaţi ai MAI au intervenit în zonele afectate de inundaţii

22.000 de angajaţi ai MAI au intervenit în zonele...

Autor: Cosmin Pirv

20.06.2020, 14:22 37

Peste 22.000 de pompieri, poliţişti, jandarmi şi angajaţi ai IGAv au intervenit zilnic în zonele afectate de inundaţii, cu peste 9.000 de mijloace tehnice de intervenţie, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii MAI.Potrivit unui comunicat al MAI, în ultimele trei zile aceştia au acţionat în 155 localităţi din 22 de judeţe afectate de efectele ploilor abundende şi ale inundaţiilor.

„Forţele MAI au acţionat pentru evacuarea apei din 95 case, 1.107 curţi, 514 beciuri şi subsoluri, 25 anexe gospodăreşti, 13 instituţii publice şi agenţi economici, decolmatarea a 2 poduri. Traficul rutier a fost temporar afectat pe 9 drumuri naţionale, 6 drumuri judeţene şi 2 drumuri comunale”, se arată în comunicat.

În perioada 18-20 iunie, meteorologii au emis 22 avertizări de Cod roşu, 26 de Cod portocaliu şi 2 atenţionări de Cod galben, iar hidrologii 3 atenţionnări Cod roşu, 3 Cod portocaliu şi 3 Cod galben.

Cele mai afectate judeţe sunt Caraş – Severin, Timiş şi Hunedoara.

MAI reaminteşte că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă avertizare de Cod portocaliu pentru Moldova, Maramureş, Transilvania, Dobrogea, local în Muntenia şi în nordul Crişanei, precum şi în zonele montane.

„Şi în aceste zile peste 24.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (peste 9.500 de poliţişti, aproximativ 5.400 de pompieri şi peste 9.600 de jandarmi) acţionează la nivel naţional pentru sprijinirea populaţiei şi limitarea efectelor fenomenelor meteorologice şi hidrologice”, a mai transmis MAI.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO