Eveniment

18 – 20 decembrie 2020 – Ce vinuri bem în acest weekend, 3 vinuri pentru 3 seri. Recomandările lui Cătălin Păduraru, Preşedintele VINARIUM International Wine Contest

18.12.2020, 16:42 750

Enoturism. Oenoturism. Turism viti(vini)col.

Indiferent cum i-am spune, acest tip de petrecere plăcută a timpului liber este împlinit de o ofertă din ce în ce mai bună în România.

Paradoxal, anul 2020, a fost un an bun.

S-au deschis zeci de locuri noi, iar vizitele la crame (cu toate limitările impuse de lupta împotriva pandemiei) au atins un maximum istoric.

Timp de jumătate de an „vedeta oenoturismului” românesc a fost Complexul Domeniile Panciu.

Orice s-ar întâmpla, investiţia lui Daniel Guzu va rămâne în plutonul fruntaş datorită întâietăţii, dimensiunii, varietăţii de „leisure” şi, nu în ultimul rând, datorită vinurilor liniştite şi spumante produse aici, absolut remarcabile.

Dar, în zona antreprenoriatului românesc se înregistrează un dinamism care ne bucură.

Chiar dacă achiziţia de către acţioarii Cris Tim a conacului Domniţa Ralu s-a făcut de ceva vreme, noua identitate Casa Timiş şi noul suflu de aici s-au simţit cel mai bine cu ocazia reuşitei (şi lăudabilei) acţiuni „Evadare în Dealu Mare”, din toamna acestui an.

Am scanat şi eu – cu ocazia filmării unui episod din seria TV „Fraţi de Viţă”, elementele care vor face în cel mai scurt timp din Casa Timiş liderul absolut al oenoturismului românesc.

Conacului i s-au adus îmbunătăţiri şi extensii conceptuale.

Un restaurant românesc cochet şi unul mediteranean (Veranda dintre vii) cu bucătării conduse de Chef Nico Lontras şi Chef JohnnyŞuşală.

Zeci de hectare nou achiziţionate protejează proprietatea şi îi oferă unicitate prin viile înconjurătoare, livezile (gândite să dea fructe pe întreg sezonul cald), grădinile cu foişoare (de inspiraţie art nouveau), spaţiile de joacă, aleile asfaltate şi luminate (!) leagă acest magnific amfiteatru gigant.

Trei iazuri, carturi, biciclete, helioport şi 200 de locuri de cazare vor aştepta, cât de curând, oaspeţii din toată lumea.

Am lăsat la urmă, finis coronat opus, locul cel mai cald şi mai intim – English Bar-ul de sub conac. Eleganţa la superlativ.

Nu ştiu cum faceţi, ce legături prieteneşti sau de afaceri aveţi cu familia Timiş, dar merită să le folosiţi pentru a obţine o rezervare de cazare în conac. Vinurile nu sunt obţinute încă în crama proprie (aceasta este în faza de proiect) şi, în cele trei declinări, alb, rose şi roşu, se găsesc în exclusivitate doar la faţa locului.

În 2020, pe stema României s-a aşezat un diamant preţios.

Vă invit să vă bucuraţi de strălucirea lui!  www.casatimis.ro

1. Domeniile Bohotin Reserve – Fetească Neagră 2017

2. Viile Metamorfosis – Cabernet Sauvignon 2016 

3. Mileştii Mici – Negre de Mileştii Mici 2011

 

1. Domeniile Bohotin Reserve – Fetească Neagră 2017

Bohotin este o localitate. Bohotin este un areal viticol. Bohotin este o Denumire de Origine Controlată. ...de Bohotin este şi Busuioaca.

Domeniile Bohotin – un nou nume pe piaţa noastră, dar un nume care îşi are rădăcinile într-o entitate veche şi cu experienţă – Bucium S.A.

Achiziţia unor plantaţii în zona Bohotin Cozmeşti şi construirea unei crame în inima acestora au determinat această rescriere a cărţii de vizită a operatorului vitivinicol ieşean. Cu alte cuvinte, nu vă faceţi probleme că nu sunteţi extrem de familiarizaţi cu numele Domeniile Bohotin. Veţi tot auzi de el.

Vinul de astăzi este unul de nişă. O nişă ale cărei margini le plasăm în contextul cunoscut până astăzi. Vinul este un roşu... demidulce.

Flexibilitatea marginilor (a se citi extensia acestora) poate fi anticipată prin schimbarea unor tipare comportamentale, prin apariţia unor ocazii noi de consum şi prin metisajul stilurilor gastronomice (bucătăria fusion). Nu e un proces imperativ, el poate avea loc, pur şi simplu, la amplitudini diferite, în segmente de timp diferite. Spun asta pentru a-i linişti pe cei care se jenează să recunoască (sub presiunea unui „talibanism” inutil) că le place dulceaţa unui vin roşu.

Feteasca Neagră 2017 e un vin al fructelor supracoapte (prune, zmeură, merişoare) şi al mirodeniilor de captură. Poate un extract mai mare nu i-ar fi dăunat dar, în egală masură, s-ar fi putut să facă vinul prea greoi, inhibându-i doza de veselă purtare pe care o are acum.

La fel, este posibil să fi devenit – împreună cu cele 14 procente de alcool – un vin prea încărcat, ceea ce Reserva noastră nu riscă în nicio secvenţă a degustării.

Nu am făcut încă cozonaci, nici turte cu julfă, dar sunt aproape sigur că la momentul cuvenit, de Sărbători, voi avea un pairing perfect pentru iubitorii stilului.

Pe site-ul producătorului www.domeniilebohotin.ro îl găsiţi aici.

2. Viile Metamorfosis – Cabernet Sauvignon 2016   

Un joint-venture cu Antinori – vedetă mondială prin supertoscanele sale (Tignatello şi Solaia) este o reuşită istorică pentru o cramă din România.

Nu înseamnă – în mod direct – că vinurile obţinute aici sunt instantaneu pe picior de egalitate cu cele finisate în timp în terroir-ul toscan dar, făra îndoială, avem o garanţie a drumului enologic ales şi a calităţii finale pentru produsul românesc afiliat, pentru că Antinori nu-şi va permite altceva decât asocierea cu excelenţa.

Cabernet Sauvignon 2016. Exhibă forţa Cabernet-ului, protejând şi fineţea fructelor coapte – coacăze, mure.

Anii de învechire i-au rotunjit taninurile lăsând loc exprimării aromelor secundare şi terţiare – ciocolată neagră, pâine prăjită, roşcove chiar, care, toate la un loc, dau un „vin şcoală”, perfect echilibrat, elegant, exact, la „patru ace”. Potenţial foarte bun de învechire. Semnătură: Fiorenzo Rista.

P.S. Degustând acest 2016 ne convingem că alegerea celor de la Antiori nu este una întâmplătoare...

Pe www.lovewine.ro îl găsiţi aici.

3. Mileştii Mici – Negre de Mileştii Mici 2011

Cabernet Sauvignon, Merlot, Cabernet Franc – un cupaj iedit pentru această parte a Europei.

S-o luăm de la început. Cei 9 ani de viaţă au trecut frumos peste vin. Nu se văd semne în culoare, abia se simt în miros şi se ascund jucăuş în gust.

De ce aş împărţi eu vinul acesta cu apropiaţii?

Pentru că provine dintr-un alt curent „filozofic”. O şcoală care a ţinut prin coservatorism multe vinuri pe loc, însă, la fel de adevărat, a dat altora o tipicitate pe care o regăsim mai greu astăzi când gustul este... globalizat.

Pentru că detectarea baleiajului aromelor poate fi un joc frumos şi plăcut. Note de fructe într-un capăt, lemn vechi şi tămâie în celălalt.

Amăgirea unor note dulceag-acrişoare care te invită la parcurs, ascunzându-se şi dispărând după falduri de mătase, pentru a ne lăsa în final cu atingerea taninilor şi cu palatul impregnat de condimente amestecate.

Ca orice vin bun, şi „Negrele” se pot transforma într-un ludic exerciţiu de imaginaţie.

Importatorul Produse Moldoveneşti (www.produse-moldovenesti.ro ) îl oferă aici.

Dacă vă simţiţi bine în preajma vinului, vă fac o invitaţie: urmăriţi emisiunea „Fraţi de Viţă” de pe TVR2. Sâmbăta de la 17:00 şi duminica, în reluare, de la 12:00. Bineînţeles, cu... un pahar de vin în mână!

Arhiva emisiunilor „Fraţi de Viţă” pe TVRPlus.

Lista vinurilor medaliate la VINARIUM 2020 o găsiţi aici.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO