Eveniment

18.000 de euro, costul celui mai nou EMBA adus pe piaţa locală

18.000 de euro, costul celui mai nou EMBA adus pe piaţa...

Autor: Adelina Mihai

15.09.2013, 19:05 883

Preţul celui mai nou program de Executive MBA adus pe piaţa locală de către americanii de la Universitatea Arcadia împreună cu universitatea Danubius din Galaţi este de 18.000 de euro. Programul, administrat de Danubius International Business School, se desfăşoară pe durata unui singur an, iar cursurile se ţin în Bucureşti.

Toţi profesorii sunt străini, iar în preţ este inclusă şi o călătorie de studiu de o săptămână în SUA. De asemenea, programul cuprinde zece module şi este destinat cu precădere mangerilor care vor să îşi dezvolte competenţele antreprenoriale. Din comitetul consultativ al noului program fac parte Cătălin Ionescu, fondator al companiei de consultanţă Startegic Change şi fostul şef al firmei de training Codecs şi Mihai Stănescu, Managing Partner în cadrul firmei de coaching RoCoach Consult.

Aproape 4.500 de manageri din România au absolvit un program de MBA sau EMBA oferit pe plan local în ultimii 20 de ani, iar numărul acestora creşte cu peste 200 de la an la an. În prezent, pe plan local există opt programe de EMBA şi opt de MBA. Începutul acestui an a marcat intrarea unui alt program de masterat pe plan local, oferit de către Camera Franceză de Comerţ şi Industrie în România în parteneriat cu şcoala de afaceri ESCP Europe, care facilitează admiterea la EMBA-ul francezilor. De asemenea, 2013 a mai marcat o fuziune între două şcoli de business, Pilkington-Raţiu Business School şi Maastricht School of Management România, care au decis să livreze împreună cursurile unui program de EMBA.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.09.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO