Economia verde

ZF Economia verde. Ionuţ Cîrstea organizează workshopuri în care îi învaţă pe angajaţii din companii cum să colecteze corect deşeurile. „Există interes din partea firmelor din IT, din banking“

26.10.2023, 00:05 Autor: Alina-Elena Vasiliu

♦ Printre cele mai importante idei cu care rămâne un participant la workshopurile Cum arunc plastic, se numără sfatul de a fi atent ca ambalajul pe care vrea să-l trimită la reciclat să fie curat, fără nicio urmă de conţinut de produs.

Ionuţ Cîrstea, un tânăr de 27 de ani care a pornit în mediul online un proiect cu sfaturi privind reciclarea plasticului, a dezvoltat această iniţiativă sub forma unui business care ţine traininguri pentru companii, în care îi învaţă pe angajaţi cum să colecteze corect deşeurile.

„Ne-am gândit să susţinem traininguri pentru a le explica oamenilor cum să colecteze deşeurile şi ce se întâmplă cu ele după ce le aruncă. Am avut trei astfel de workshopuri până acum, pentru companii din zona IT. Unul dintre ele a fost fizic, celelalte două s-au desfăşurat online. Am ajuns la peste 300 de oameni cu mesajele noastre din aceste traininguri şi am remarcat că există interes din partea firmelor din IT, din banking“, a spus Ionuţ Cîrstea, fondatorul firmei Cum arunc plastic, la emisiunea online ZF Economia verde.

Proiectul a început în 2021, din dorinţa lui Ionuţ de a face mai multe pentru educare în domeniul reciclării. A ales să distribuie informaţia în principal în format vizual, folosindu-se deci de imagini în care explică ce se poate arunca, unde şi cum, fiind luate în vizor diferitele tipuri de ambalaje de plastic, dar şi din metal sau sticlă.

„A fost o iniţiativă de a le explica oamenilor cum pot arunca obiectele din plastic, astfel încât ele să poată fi reciclate. Am luat fiecare ambalaj din viaţa de zi cu zi pentru exemplificare, apoi ne-am dat seama că şi pentru alte materiale este nevoie de educare în vederea colectării şi a reciclării. Pe pagina de Instagram foarte mulţi oameni au ajuns să ne scrie şi să ne întrebe cum pot arunca anumite ambalaje, pentru că nu le era ridicat gunoiul din cauza faptului că nu era colectat corect.“

Ulterior, Ionuţ şi prietena lui, Diana Şobea, amândoi implicaţi în proiectul Cum arunc plastic, au decis să transforme iniţiativa într-o entitate legală, al cărei scop este consultanţa de mediu în ceea ce priveşte colectarea deşeurilor.

„Vrem să oferim ajutor companiilor să-şi verifice fluxul de deşeuri pe care le generează. Preţul unui workshop diferă în funcţie de loc, de durată, de numărul de participanţi şi pleacă de la 200 de euro.“

Printre cele mai importante idei cu care rămâne un participant la workshopurile Cum arunc plastic, se numără sfatul de a fi atent ca ambalajul pe care vrea să-l trimită la reciclat să fie curat, fără nicio urmă de conţinut de produs.

„Trebuie acordată atenţiei şi modului în care sunt separate diferite elemente din plastic ale unui produs. În general, ce este mai mic decât dimensiunea unei monede de 50 de bani nu poate fi reciclat, se pierde în timpul procesului, iar acest lucru este valabil indiferent de material.“

Ionuţ Cîrstea este designer industrial şi are o experienţă de patru ani şi jumătate în departamentul „Dacia Design Center Bucharest“, studioul creativ unde se ocupă de proiectarea pieselor design pentru maşinile brandului Dacia. A studiat Design Industrial la Facultatea Naţională de Arte Decorative şi Design din Bucureşti.

 

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea

Raiffeisen Bank