Economia verde

Pagina verde. MAM Bricolaj a investit 150.000 de euro ca să devină prosumator cu unul dintre cele trei magazine ale sale

08.03.2023, 10:00 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Investiţia a fost finanţată prin Raiffeisen Leasing în proporţie de 70% MAM Bricolaj are trei magazine în Bucureşti, în zonele Morarilor, Luică şi Ghencea.

Reţeaua de magazine cu materiale de construcţii MAM Bricolaj, fondată în Bucureşti, a investit 150.000 de euro în panouri fotovoltaice care au fost instalate pe acoperişul unuia dintre punctele sale de vânzare.

„În direcţia investiţiilor pentru optimizarea costurilor, am implementat un proiect de montare de panouri fotovoltaice în magazinul Ghencea, devenind prosumator. Investiţia de 150.000 euro a fost finanţată prin Raiffeisen Leasing în proporţie de 70% din valoare“, spune Cristian Găvan, fondatorul MAM Bricolaj.

Instalaţia fotovoltaică de pe acoperişul clădirii maga­zi­nului Ghencea va susţine aproximativ 20% din nece­sarul mediu de consum anual al magazinului, această investiţie fiind parte din politica de suste­nabilitate pe termen lung a companiei.

MAM Bricolaj, care este listată la Bursa de Valori Bucureşti, a încheiat primele nouă luni din 2022 cu afaceri de 41,5 milioane de lei, în creştere cu 8,21% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Compania numără în jur de 120 de angajaţi. În perioada următoare, compania şi-a propus să majoreze ponderea vânzărilor venite din segmentul online, să crească productivitatea per angajat şi per metru pătrat de vânzare şi să continue planul de expansiune a reţelei de magazine.

Compania MAM Bricolaj are trei magazine în Bucureşti. Dintre ele, în primul semestru din 2022, cel din zona Morarilor a contribuit cu o pondere de 46% la cifra de afaceri realizată, înregistrând vânzări nete de 12,83 mil. lei. Acesta a fost urmat de magazinul Luică, cu o pondere de 38% în cifra de afaceri totală, cu vânzări nete de 10,62 mil. lei, în timp ce magazinul Ghencea, deschis la finalul lunii martie 2021, a contribuit cu 2,8 mil. lei (10,2%), conform datelor publicate la BVB, unde este listată compania, cu o capitalizare de 26,9 milioane de lei.

MAM Bricolaj este doar unul dintre jucătorii din bricolaj prezenţi pe piaţa din Bucureşti, unde există peste 20 de astfel de magazine unde se vând materiale de construcţii şi decoraţiuni. Lider este Dedeman, cu şapte magazine, urmat de Kingfisher, cu şase unităţi sub brandul Brico Depot. Francezii de la Leroy Merlin au şi ei patru puncte de desfacere, iar germanii de la Hornbach au trei.

Printre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de bricolaj se mai regăsesc şi nume precum MatHaus (un brand al businessului Arabesque, deţinut de familia Rapotan, prezent cu un singur magazin în Bucureşti), Damila (o companie din Vâlcea deţinută de Remus Daniel Niţu) sau Artsani (care are două magazine, însă ambele în Prahova, deţinute de antreprenorii George Ţapu şi Oleg Tătaru).

Compania MAM Bricolaj are trei magazine în Bucureşti. Dintre ele, în primul semestru din 2022, cel din zona Morarilor a contribuit cu o pondere de 46% la cifra de afaceri realizată, înregistrând vânzări nete de 12,83 mil. Lei


 

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea

Raiffeisen Bank