Economia verde

Pagina verde. 3, 2, 1... Pe 30 noiembrie începe Sistemul Garanţie-Returnare în România. De unde pornim şi unde ţintim să ajungem?

29.11.2023, 00:07 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Sistemul Garanţie-Returnare s-a dovedit de succes în alte state, atingând performanţe de colectare de 80-90% în mai multe ţări europene. Ţintele sunt ambiţioase şi pentru România, scopul fiind realizarea unei rate de colectare de 90% din ambalajele de băuturi în al treilea an de funcţionare a SGR.

Şaptesprezece centre logistice, 500 de angajaţi, 90% ţintă de reciclare a ambalajelor, 426 de milioane de lei investiţi pentru operaţiona­lizare. Sunt cifrele-cheie care definesc Sistemul Garanţie-Returnare (SGR), expresia celui mai amplu partene­riat public-privat din România şi a celui mai important proiect de economie circulară la nivel naţional, a cărui implementare are loc începând de mâine, 30 noiembrie 2023.

Programul va revoluţiona modul în care România gestionează ambalajele de bău­turi sau cel puţin acestea sunt speran­ţele.

„Ştiu despre acest sistem din reclamele pe care le-am auzit la radio. Sunt dispus să mă implic în măsura în care vor exista unităţi special amenajate, unde să mă pot mişca rapid, astfel încât în maximum zece minute să scap, de exemplu, de zece bidoane. Nu mă interesează atât partea materială, cât ca PET-urile să fie într-adevăr reciclate. Pentru moment, nu văd ca magazinele să fi amenajat ceva, iar dacă tot procesul se va derula prin casele de marcat, cred că mai bine mă las păgubaş“, spune Liviu, un cetăţean care a auzit vorbindu-se despre SGR, dar care încă aşteaptă să vadă mersul lucrurilor pentru a se convinge de eficienţa sa.

Concret, după implementarea Siste­mului Garanţie-Returnare, orice cumpă­rător va plăti o garanţie de 50 de bani atunci când va achizi­ţiona o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant.

Ulterior, după golire, el poate merge cu recipientul în orice magazin care vinde bău­turi în amba­laje de unică folosinţă din plas­tic, sticlă sau metal sau la orice alt punct de returnare, îl poate returna şi va primi astfel valoarea garanţiei plătite. În acest scop, nu este nevoie de prezentarea bonului fiscal, ambalajele băuturilor urmând să fie inscripţionate cu un cod care garantează înscrierea lor în SGR. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile cu volume cuprinse între 0,1 şi 3 litri inclusiv.

Între 100 şi 150 de milioane de ambalaje vor fi vândute către reciclare pentru a fi întoarse ca materie primă în cadrul SGR doar în prima lună de funcţionare a sistemului, decembrie 2023, spunea recent Anca Marinescu, corporate affairs & communication manager la RetuRO SGR, administratorul sistemului, în cadrul unei conferinţe de presă.

Proiectul mai are nevoie de ajustări, spun cei care au lucrat la pregătirea lui, recent fiind, de altfel, destul de aproape de o nouă amânare. În cele din urmă, decizia a fost ca SGR să intre în vigoare, urmând ca eventualele reglaje să fie făcute ulterior, din mers. De pildă, mulţi jucători din domeniul reciclării spun că ar fi bine ca SGR să impulsioneze nu doar reciclarea ambalaj­elor de băuturi, ci colectarea şi reciclarea tuturor categoriilor de ambalaje.

Până în acest moment, zece ţări euro­pene au SGR implementat în diferite etape în timp, cu diverse obiective. Sistemul din România va fi primul care va răspunde nevoilor actuale ale mediului de afaceri, dar şi obiectivelor de mediu care vin dinspre legislaţia europeană cu ţinte ambiţioase din 2025. Sistemul Garanţie-Returnare din România va fi al doilea ca amploare din Europa, după cel din Germania, şi este al doilea după Islanda în care şi statul este implicat. Sistemul Garanţie-Returnare s-a dovedit de succes în alte state, atingând performanţe de colectare de 80-90% în mai multe ţări europene. Ţintele sunt ambiţioa­se şi pentru România, scopul fiind realiza­rea unei rate de colectare de 90% din ambalajele de băuturi în al treilea an de funcţionare a SGR.

Dacă marile reţele de magazine au pus deja la bătaie investiţii de milioane de euro pentru a se alinia cerinţelor pe care le va impune Sistemul Garanţie-Returnare (SGR), în rândul micilor comercianţi din provincie, dar şi din Bucureşti, predomină confuzia atunci când vine vorba de imple­mentarea SGR şi modul în care va avea concret loc.

Cei care lucrează în magazinele mici, de cartier, se tem şi de faptul că va trebui să aibă o sarcină în plus odată cu imple­men­tarea SGR, şi anume aranjarea, depozita­rea şi căratul ambalajelor.

Pentru a-şi îndeplini obligati­vitatea legală de orga­nizare a punctelor de returnare, comercianţii pot opta pentru preluarea ma­nuală sau preluarea cu ajutorul RVM-urilor (sisteme automate de preluare). Proprieta­rii care au magazine cu o suprafaţă de vânzare mai mică de 200 mp pot opta pentru asocierea cu alţi comer­cianţi similari pentru organizarea punctelor de colectare sau le pot organiza prin acord de partene­riat cu unităţile administrativ-teritoriale sau asociaţiile de dezvoltare intercomunitară. Pentru magazinele foarte mici, cel mai simplu mod de colectare presupune ampla­sarea în zona caselor de marcat a unui sac unde vor fi adunate ambalajele. Când sacul se umple, va fi legat cu sigilii speciale care vor fi furnizate de RetuRO. Şi sacii sunt unii speciali, rezistenţi. Va exista o plat­formă online unde se va încărca seria sigi­liu­lui, iar acolo RetuRO va face contoriza­rea sacilor şi va crea infrastructura logistică de preluare a ambalajelor de la comer­cianţi.

Sacii cu recipiente vor fi preluaţi şi vor ajunge la centrele de numărare. Ulterior, baloţii vor fi trimişi către centrele de reciclare. Licitaţiile pentru materiale vor fi deschise, aşa că ambalajele pot ajunge şi la companii din străinătate, nu doar în România.

Obligaţia de a primi ambalajele goale le revine tuturor companiilor care comercializează băuturi către consumatorii finali, inclusiv magazinele online, operatorii care vând prin intermediul automatelor, industria HoReCa şi cei care comercializează aceste produse ca o gamă complementară - de exemplu, librării, magazine de electrocasnice şi electronice.

SGR va funcţiona cu 17 centre logistice, distribuite în toată ţara. În vederea operaţionalizării acestora şi a dotării cu echipamentele necesare, RetuRO a obţinut o finanţare în valoare de 426 de milioane de lei de la ING Bank, care a devenit astfel unicul finanţator al SGR. Din cele 17 centre, în care vor lucra în total 500 de angajaţi, şase vor fi de mari dimensiuni, iar unsprezece mai mici.

Primele trei centre au fost deja alese – ele se află în localit??ile Bon?ida (Cluj), Giarmata (Timi?) ?i Nicolae B?lcescu (Bac?u). Ambalajele colectate în magazine vor ajunge în aceste centre, unde vor fi numărate, sortate, compactate şi de unde vor pleca mai departe spre reciclare“. Materia primă – PET, aluminiu, sticlă – va ajunge apoi la procesatori, care vor fi aleşi prin intermediul licitaţiilor, pe baza celui mai bun preţ, aceasta fiind, de altfel, una dintre sursele de finanţare ale SGR.

A fost, de asemenea, ales şi sediul central RetuRO, care se află, din această primăvară, într-un spaţiu de 500 de metri pătraţi din cadrul Globalworth Campus A din nordul Capitalei. La conducerea RetuRO a fost numită, la finalul anului 2022, Gemma Webb, fost CEO al producătorului de ţigarete BAT România.

 

Cine a pus bazele sistemului?

RetuRO Sistem Garanţie Returnare S.A. a fost creat de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu, Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

 

Lista centrelor care vor fi puse în funcţiune etapizat până la jumătatea anului 2024

Centre mari: Bucureşti, Timişoara, Târgu-Mureş, Bacău, Craiova, Ploieşti.

Centre mici: Oradea, Cluj-Napoca, Constanţa, Piteşti, Suceava, Deva, Baia Mare, Galaţi, Miercurea Ciuc, Braşov, Călăraşi.

Sursa: RetuRO

 

Tips & tricks despre Sistemul Garanţie-Returnare (SGR)

Pentru orice băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase), indiferent de tipul ambalajului sau de conţinutul său, vei plăti cu 50 de bani mai mult începând cu 30 noiembrie 2023. Această garanţie va fi restituită la returnarea ambalajului gol.

Ambalajul se poate returna în orice magazin care are la vânzare băuturi care se înscriu în SGR, nu neapărat în cel din care a fost cumpărat. Astfel, vei putea restitui, de pildă, în Bucureşti un ambalaj al unei băuturi cumpărate în orice altă localitate a ţării.

Nu este nevoie de prezentarea bonului fiscal pentru a primi garanţia de 50 de bani plătită la achiziţie.

În SGR se înscriu ambalajele cu volume cuprinse între 0,1 şi 3 litri inclusiv, nu şi cele care depăşesc 3 litri.

SGR este valabil atât pentru recipientele din PET şi sticlă, cât şi pentru dozele din aluminiu.

SGR nu se aplică şi pentru ambalajele în care se vând lapte, cosmetice, ulei.

Obligaţia de a primi ambalajele goale le revine tuturor companiilor care comercializează băuturi către consumatorii finali, inclusiv operatorilor din industria HoReCa şi celor care comercializează aceste produse ca o gamă complementară - de exemplu, librării, magazine de electrocasnice şi electronice, benzinării.

Proprietarii care au magazine cu o suprafaţă de vânzare mai mică de 200 mp pot opta pentru asocierea cu alţi comercianţi similari pentru organizarea punctelor de colectare sau le pot organiza prin acord de parteneriat cu unităţile administrativ-teritoriale sau asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.

Magazinul poate colecta ambalajele fie manual, adunându-le într-un sac special, furnizat de RetuRO, administratorul SGR, fie automat, prin intermediul unui echipament (numit RVM) care, la schimb, va oferi un voucher valoric ce poate fi folosit la plata cumpărăturilor.

La returnare, ambalajul şi eticheta trebuie să fie intacte, astfel încât să fie vizibil şi clar codul SGR care atestă că recipientul a fost cumpărat după data de 30 noiembrie 2023 şi că face parte din sistem. Pentru ambalajele care nu au logoul şi codul SGR nu se plăteşte garanţie şi, prin urmare, nici nu se restituie.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea

Raiffeisen Bank