Economia verde

De la mic la mare

20.12.2021, 00:00 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Un robinet închis cu un minut mai devreme, un PET pus în sacul destinat reciclării, o baterie care ajunge în recipientul de colectare, o pungă în minus cumpărată la supermarket. Sunt mici schimbări care pun umărul la conceptul de „economie verde“, care poate părea pretenţios, într-o lume şi o perioadă în care altele sunt preocupările.

La scară mai mare, drumul pe care inevitabil mergem, către o lume mai sustenabilă, ne poartă către clădiri unde consumul de energie va trebui să fie mai mic, plimbându-ne în mijloace de transport care va trebui să polueze mai puţin, în oraşe în care spaţiile verzi va trebui să fie mai dese. 

Aşa arată planurile, cel puţin pe hârtie, la capătul investiţiilor asupra cărora toată lumea - stat, bănci, companii, organizaţii - insistă că se pot face, pentru că bani există. Lipseşte ceva? Mobilizarea, comunicarea dintre instituţii, statisticile la zi pentru fiecare problemă în parte, statornicia oamenilor şi a ideilor, uneori chiar dorinţa de a simplifica lucrurile.

Lipsesc în mare parte sau sunt deficitare. Ceea ce era cândva doar o strategie de marketing în rândul companiilor a devenit acum o necesitate. Finanţările depind de gradul de sustenabilitate pe care îl promit businessurile şi, în final, întreaga existenţă a unei afaceri se învârte în jurul respectării acestui concept.

În circa jumătate de an, Ziarul Financiar a abordat în proiectul „Economia verde“ realizat cu susţinerea Raiffeisen Bank, cele mai mari teme care ţin de noua realitate în care trăim. De la construcţii şi imobiliare la opţiuni de reciclare, de la transporturi nepoluante pentru oameni şi mărfuri la oraşe mai prietenoase cu cetăţenii - am adus în scenă actori din companii şi instituţii responsabile în mod direct de aceste aspecte. Conştientizarea nevoii de a schimba ceva în ritmul obişnuit de viaţă este primul pas, iar el a fost făcut. Acum ne pregătim pentru următorii.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea

Raiffeisen Bank