Travel

O serie de foşti corporatişti şi bancheri şi-au lăsat joburile şi viaţa din Bucureşti şi s-au mutat la ţară unde şi-au deschis businessuri în turism. Cum arată viaţa lor acum? „Nu există o lipsă de calitate a vieţii aici"

24 iun 2020 6243 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

„Orăşean convins, vreau să mă mut în mediul rural.“ „După o viaţă la bloc, caut casă cu curte la ţară.“ „Dau viaţa nebună, nebună, nebună din Bucureşti pe tihna de la sat.“ Nu sunt, deşi poate par, fraze inventate. Sunt anunţuri reale - editate sau cosmetizate - ale unor oameni care caută toţi acelaşi lucru, să se mute temporar sau definitiv departe de agitaţia marilor centre urbane, să evadeze dintre pereţii tot mai sufocanţi ai apartamentelor uneori nu mai mari ca nişte cutii de chibrit. Nu este o tendinţă nouă, dar pandemia a făcut ca lucrurile să accelereze - ca în multe alte domenii. Măsurile de izolare la domiciliu şi de distanţare socială i-au făcut pe oameni să caute locuinţe mai aerisite, unde să se poată izola uneori chiar şi de membrii propriei familii. Iar curtea a devenit un avantaj chiar şi pentru adepţii convinşi ai apartamentelor care şi-au dat seama că altfel sunt nevoiţi să ia vitamina D dintr-o folie, de la farmacie, mai degrabă decât în mod natural de la soare.

Ultimele două luni au însemnat pentru toată lumea, dincolo de şoc, multă incertitudine, această si­tuaţie ridicând în­trebări infinite la care specialiştii - fie ei sociologi, psihologi, economişti sau oameni politici - au încercat să răspundă. Fiind vorba de o situaţie cu totul nouă însă, tot ce au putut să facă aceştia a fost să îşi expună propriile păreri dat fiind că nu se puteau baza pe învăţămintele trecutului.

Totuşi, o idee a fost exprimată adesea de oameni diferiţi, cu specializări diferite, şi anume că oraşele vor începe să îşi piardă din farmec, timpul pierdut în trafic, aglomeraţia de pe străzi şi agitaţia generală urmând să îi îndrume pe locuitorii acestor urbe sau metropole, după caz, către locuri mai retrase, unde vor putea să se bucure de mai mult spaţiu şi de linişte.

Pentru a înţelege mai bine avantajele mediului rural, am decis să vorbim cu oameni care s-au mutat la sat şi care pot să ne spună mai multe despre ce i-a atras aici şi de ce anume le e dor.

„Nu există o lipsă de calitate a vieţii aici. Trebuie să fii racordat la oraş, e adevărat, dar şi comunităţile de aici sunt vii. Există efervescenţă“, spune Carmen Schuster, care locuieşte în localitatea braşoveană Cincşor, care numără doar 650 de locuitori. Ea s-a mutat aici acum aproape cinci ani şi a dezvoltat proiectul Casele de Oaspeţi de la Cincşor, care reuneşte patru case cu 18 camere şi o capacitate de cazare de circa 40 de persoane. Acestora li se adaugă un restaurant în bucătăria căruia se folosesc ingrediente locale, acolo unde ele există.

„Nu ducem deloc lipsa ora­şului. Aici, deşi munceşti mult, te poţi concentra mai bine. Nu mai pierzi timpul în trafic. În plus, nu suntem departe de cultură şi de activităţi sociale, Sibilul fiind la doar o oră distanţă. Plus că o dată pe lună venim la Bucureşti.“

Carmen Schuster a plecat în Germania în ’85, cu gândul de a rămâne acolo. Studiase aici franceza şi germana, iar acolo a absolvit o facultate cu profil economic la Karlsruhe.

Apoi s-a angajat în sistemul bancar, unde până în 2000 s-a ocupat de restructurarea băncilor din Germania. Prima dată a revenit în România în 1996 pentru un proiect internaţional de restructurare a CEC. A plecat înapoi şi a revenit ulterior în 2000 tot pentru un proiect de consultanţă. Este angajată apoi de grupul austriac Erste Bank, care în 2006 cumpără BCR. Carmen face parte din echipa de tranziţie, tranziţie care a durat câţiva ani.

„Am făcut banking din pasiune. De altfel şi acum am lucrat la un proiect ce va fi implementat din toamnă şi care este menit să acorde credite pentru dezvoltarea businessurilor creionate de femei.“ Este un proiect venit din Germania şi realizat de BERD în colaborare cu Savings Banks Foundation for international Cooperation.

„Nu m-am desprins cu totul de banking, dar de acum mai bine de un deceniu am considerat că trebuie să găsesc o alternativă, trebuie să mă racordez la alte domenii. Zona de restaurare şi cea culturală au fost întotdeauna pasiunile mele.“ Astfel în 2010 a început să cumpere case în localitatea natală Cincşor pe care să le restaureze şi să le introducă în circuitul turistic. Acum aproape cinci ani s-a mutat în Transilvania şi se ocupă de acest proiect antreprenorial. „În 2010 am simţit că trebuie să rămân în România. A fost momentul când am început să construiesc ideea de case de oaspeţi. Deschiderea a avut loc în 2016, însă am lucrat la proiectul de restaurare din 2010. În paralel lucram şi în corporaţie.“

În primii ani atât ea, cât şi soţul său, de profesie istoric, au făcut naveta. Plecau sâmbăta dimineaţa la cinci din Bucureşti şi la ora nouă erau pe şantier, la discuţii cu muncitorii. Iar duminica plecau înapoi.

„N-am simţit oboseală, am simţit că nu mai eram legată exclusiv de lumea abstractă a bankingului“, îşi aminteşte astăzi Car­men Schuster, aflată în Cincşor unde îşi primeşte oaspeţii.

Şi Alexu Toader şi Mara Elena Oană au lăsat Bucureştiul pentru satul transilvănean Viscri, unde au deschis iniţial un restaurant cu specific tradiţional.

„Ne-am mutat spontan acum patru ani, după o singură vizită în Viscri. Probabil că nivelul de stres pe care îl resimţeam atunci ne-a făcut să ne vindem apartamentul şi ce mai aveam în Bucureşti şi să ne mutăm în 3-4 luni la Viscri“, îşi aminteşte Alexu. Nu aveau un plan clar, se gândeau să lucreze remote, dar după o discuţie cu Consiliul Satului au decis altceva. „Sătenii ne-au trasat ei câteva idei de lucruri de făcut. Cel mai important obiectiv din discuţia cu comunitatea a fost să construim un restaurant în care să angajăm femei din sat şi în care să preluăm o parte din fluxul de turişti care vizitau Viscri doar pentru o zi.“

Aşa a apărut Viscri 32 - White Barn & Blue House, ce cuprinde un restaurant slow food amenajat într-o şură săsească şi cea mai mică pensiune-casă de oaspeţi din sat.

Şura-restaurant are o mică echipă formată doar din săteni şi funcţionează ca un proiect social. Totul - de la amenajare la aprovizionare şi la gătitul propriu-zis  - se face cu resurse locale.

„Fostul grajd de bivoli a devenit o bucătărie modernă, zona de depozitare a fânului a fost convertită în sală de mese, iar la etaj e un mic apartament în care locuim eu şi Mara. Suntem singurii locuitori ai unei şuri din sat.“

Cel mai tare le e dor de familie şi de prieteni. Chiar dacă şi-au construit o viaţă socială sănătoasă în Viscri şi au acolo prieteni tare apropiaţi, sunt mulţi oameni dragi pe care îi văd foarte rar acum pentru că îi separă 3-4 ore de Bucureşti, Cluj-Napoca sau Deva.  „Apoi, există un anumit nivel de confort în oraş pe care nu am reuşit să îl regăsim în sat. Cel mai puţin dor ne este de aglomeraţie, de trafic, de căutat loc de parcare şi de energia consumată pur şi simplu pentru a merge dintr-un punct în altul.“

Izolarea din ultimele luni a fost de departe perioada în care a fost evident că ideea de a se muta la sat vine cu nişte beneficii uriaşe, spune Alexu. Dacă acum patru ani marea majoritate a prietenilor lor de la oraş nu înţelegeau cum de au luat decizia asta şi erau neîncrezători că vor rezista în Viscri, acum aceiaşi oameni apre­­ciază libertatea pe care o au cei doi, plimbările pe deal, lucrul în grădină şi liniştea generală „uneori înţeleasă chiar exagerat din social media“ pe care traiul la sat li-l oferă. „Avantajul major a fost că am avut două luni în care am putut să ne bucurăm de curtea noastră, de sat, de vecini. Nimeni nu s-a grăbit, aşa cum se întâmplă în sezon, am reuşit să ne vedem mai mult, am făcut sport, am reparat lucruri.“ Dezavantajul uriaş, corespunzător avantajului anterior, este că mulţi dintre locuitori au proiecte în ospitalitate şi, practic, nu au mai avut venituri din decembrie.

„A existat permanent un nivel de presiune financiară, ţinut uneori în frâu de brainstorminguri seara la gin. Am căutat soluţii, am gândit vouchere, am tăiat cheltuieli.“

După modelele prezentate anterior, cu siguranţă mulţi oameni se regăsesc în situaţia de a analiza în această perioadă avantajele ruralului, fie că este vorba de o mutare pentru a lucra remote sau de o încercare antreprenorială.

„Chiar şi printre prietenii noştri găsim doritori de schimbare şi oameni care sunt pregătiţi să investească într-o casă la ţară. Această alegere credem că reprezintă o modalitate de a echilibra dinamica galopantă şi excesele vieţii urbane, mai degrabă decât o întoarcere absolută la vechile vremuri“, spune Alina Păun, booking manager în cadrul proiectului Raven’s Nest - The Hidden Village, din zona munţilor Apuseni.  Proiectul a fost deschis în iulie 2016 şi cuprinde trei case arhaice recondiţionate după arhitectura transilvăneană, în care sunt distribuite 11 camere. Capacitatea totală de cazare este de până la 26 de locuri.

„În contextul izolării, probabil cu toţii am avut parte de un moment de pauză, în care am redescoperit ce este cu adevărat important pentru noi, cât de valoroasă este natura, fie că ne-am conectat cu ea mai mult decât altădată, fie că ne-a lipsit total din cauza restricţiilor. Poate această situaţie de criză a creat şi noi oportunităţi, pe lângă daune, oferind un cadru de reevaluare a valorilor. Dacă «veşnicia s-a născut la sat», cu siguranţă tot mai mulţi dintre noi vom merge pe calea firescului, atraşi fiind de un trai în tihnă şi cu adevărat autentic“, adaugă Alina.

Conceptul „Raven’s Nest - The Hidden Village“ a apărut din dorinţa de a prezenta turiştilor străini care vizitează România, dar şi turiştilor români, elementele culturii româneşti prezentate într-o altă perspectivă.

Locul a fost ales în primul rând datorită peisajului rural spectaculos, apoi datorită nenumăratelor posibilităţi de explorare. Sunt multe obiective turistice în zonă, unele la o distanţă de mers pe jos faţă de casele din proiect. România dispune de diversitate şi un peisaj rural fantastic care nu este folosit la potenţialul lui, povesteşte Alina.

„Credem că ne aflăm printre puţinii orăşeni norocoşi care au avut posibilitatea de a petrece această perioadă de izolare în afara apartamentului. La momentul la care s-a declarat starea de urgenţă pe teritoriul României, noi ne aflam în perioada de pregătiri de dinainte de începerea sezonului, la 1 mai.“

Astfel că, fie cu, fie fără pandemie, ar fi fost oricum la Raven’s Nest. Activităţile din jurul casei i-au ţinut activi şi ocupaţi, au reuşit să facă îmbunătăţiri pe mai multe segmente şi chiar proiecte noi.

„Am putea enumera foarte multe avantaje ale traiului într-o zonă rurală. Printre acestea se numără peisajul pitoresc ce îţi oferă multiple posibilităţi de explorare, în pădurile locului sau în satele ascunse din aceşti munţi. Desigur, a fost uşor şi să respectăm regula distanţării sociale fiindcă primul nostru vecin se afla la un kilometru distanţă.“

Singurul dezavantaj este acelaşi menţionat de Alexu Toader şi anume îngrijorarea faţă de viitorul proiectelor care au avut de suferit oriunde în lume.

„Într-o oarecare măsură, suntem neputincioşi în faţa acestei crize ce nu pare să-şi găsească sfârşitul prea curând; este o perioadă incertă şi impredictibilă pentru multe industrii.“

Numărul proiectelor deosebite apărute în HoReCa în ultimii ani a crescut substanţial. Tot mai mulţi foşti corporatişi sau oameni care au lucrat o vreme peste hotare s-au orientat către astfel de încercări antreprenoriale. „Poate că trăim într-o bulă în care e plin de exemple de foşti corporatişti sau antreprenori de la oraş care se mută la sat pentru a face downshifting sau pentru a face ecoturism, gastronomie, agricultură. Dar un lucru e cert, povestea orăşeanului mutat la sat, care se implică în comunitate, care aduce un plus de know-how şi capital începe să devină o poveste recurentă“, spune Alexu Toader.

În Viscri şi în satele din jurul său Sachiz, Meşendorf, Criţ sau Buneşti se conturează o comunitate de români şi străini care generează plusvaloare, spune el.

Aşa cum şurile pot să devină restaurante, tot aşa antreprenori, corporatişti, avocaţi sau bancheri pot să devină producători de brânză, de dulceţuri, de mezeluri artizanale, sau chiar se reconfigurează în bucătari, devin gazde, ghizi pe bicicletă sau călăre, căutători de trufe sau plante.

„Anul trecut Financial Times spunea despre Transilvania că este noua Toscană a Europei. Unii cred că este exagerat pentru moment, dar lucrurile se schimbă în direcţia bună şi diversitatea culturală şi naturală sunt două elemente pe care putem să construim pentru viitor“, crede Alexu.

Condiţiile ca turismul local să aibă o şansă să se dezvolte după modelul din Toscana sau Provence sunt multe, spune Carmen Schuster. Ar trebui dezvoltată infrastructura, la fel şi cultura ospitalităţii.

„Nu e vorba de faptul că românii sunt ospitalieri, pentru că deja sunt, e vorba de ceva cu totul diferit. Clientul trebuie să fie pe primul loc. E nevoie de multă educaţie, de experienţă, atenţie la detalii şi cunoştinţe de limbi străine. Suntem încă departe.“

Totuşi, există o posibilitate de dezvoltare, iar businessurile axate pe artizanat sunt o şansă în plus.

„Nu există, din păcate, suficientă educaţie şi experienţă pentru ca oamenii să înţeleagă că se poate trăi şi din turism. Este necesară flexibilizarea modului de gândire de tipul recompenselor imediate, prin lărgirea perspectivelor şi concentrarea pe investiţii şi câştig pe termen lung“, spune şi Alina de la Raven’s Nest.

Ea crede că prin încurajarea mai activă a ecoturismului şi a muncii de tip artizanat, am putea vedea o creştere substanţială a numărului de turişti străini în Ro­mânia şi toată lumea ar avea de câştigat.

„Acolo ne dorim să ajungem. Nu este imposibil, dar e nevoie de cât mai mulţi oameni şi de businessuri care să demonstreze că se poate.“

Mai mult ca niciodată, este necesară o revitalizare a satului românesc, depopulat în ultimele decenii şi în stare accelerată de degradare. În lipsa unor reguli de urbanism sau din cauza atitudinii indiferente faţă de acestea, clădiri istorice au fost date uitării, dărâmate sau recondiţionate după bunul plac al proprietarului. „În ultimele luni am avut de mai multe ori ocazia (şi timpul) să discut cu prietenii din comunităţi slow food, cu amici antreprenori şi corporatişti. Dintre ei, foarte mulţi

s-au mutat în afara oraşului, s-au adunat în case de vacanţă sau pe la părinţi, unii şi-au închiriat gospodării pe termen mediu (2-4 luni) unde copiii pot să se joace în grădină şi ei pot lucra remote“, spune Alexu Toader. Pentru unii dintre ei este un pas făcut acum rapid, pas la care totuşi se gândeau de multă vreme. În Sibiel s-a conturat aproape peste noapte o comunitate de familii din Bucureşti care s-au mutat pentru câteva luni. „La fel am înţeles că se întâmplă şi lângă Braşov şi Cluj.“

Un alt aspect interesant este că o categorie destul de numeroasă de oameni care aveau deja o proprietate la sat a început să amenajeze casele şi le-au folosit acum pentru prima oară pentru o perioadă mai lungă sau pentru a planta o grădină.

„Avem prieteni care folosesc oportunitatea de a lucra remote. pentru a-şi construi un stil de viaţă mult mai sănătos. Şi-au închiriat o casă pentru câteva luni, fac echitaţie sau aleargă dimineaţa pe deal, seara gătesc şi proiectează filme în grădină.“

Iar acesta poate fi doar începutul.