Disclaimer: Povestea pe care urmează să o citiţi ar putea să vă provoace poftă de mâncare, chef de petrecere şi de un pahar cu vin. Savuraţi cu atenţie.
Am ajuns la stână pe la ora prânzului când soarele era încă sus pe cer, se juca de-a v-aţi ascunselea cu norii. Câinii turmei, vreo cinci, stăteau tolăniţi şi se bucurau de o baie de soare. Nu i-a deranjat caravana de cinci Jeep-uri care s-a apropiat. Nici nu au ridicat privirea când aceasta s-a oprit sub botul lor. Au deschis un ochii când pe masă au apărut primele farfurii. Mirosul de brânză proaspătă, slană şi pâine pe vatră i-a trezit, însă nu a reprezentat un motiv suficient de bun pentru a-şi lăsa culcuşul moale de iarbă verde şi să se apropie. Au continuat să privească de la depărtare agitaţia din jurul mesei unde roiau câteva zeci de guri înfometate. Frunzele de ceapă verde cădeau răpuse de poftă, în timp ce brânza se contopea cu pâinea pufoasă şi apoi se îneca în câteva înghiţituri de vin alb sau roze din gama Young Liliac. A urmat apoi un ceaun zdravăn de balmoş preparat de nea Gheorghe, pentru că nimeni nu ştie să prepare acest deliciu, acest festin caloric mai bine ca el. Şi, nimic nu merge mai bine cu o porţie de balmoş ca un pahar de vin alb, un Sauvignon Blanc şi Fetească Albă din gama Young Liliac.
Aromele de agrişe, citrice şi notele de măr verde se împleteau cu gustul de smântână proaspătă, unt proaspăt adunat şi mămăliguţă aburindă. Niciunul nu domina, era o armonie generală.
Un adevărat festin, un food pairing la fel de potrivit ca într-un restaurant cu constelaţii Michelin. Să fi fost pofta, foamea sau doar o potrivire de gusturi şi arome dată de proximitatea geografică? Nu de alta, dar via care dă licorile Liliac se usca liniştită la soare la câteva sute de metri mai departe după ce avusese câteva întâlniri furtunoase cu ploaia chiar în aceeaşi zi.
Vinurile Crama Liliac sunt produse exclusiv din strugurii pe care compania îi are plantaţi pe cele 52 de hectare din judeţele Mureş, în zona localităţii Batoş (38 de hectare), şi Bistriţa-Năsăud, localitatea Vermes Lechinţa (14 hectare). Istoria Cramei începe acum circa cinci ani chiar pe aceste dealuri rupte parcă dintr-o pictură impresionistă. Nu degeaba Transilvania cucereşte fără niciun efort chiar şi pe cei mai critici călători. Antreprenorul austriac Alfred Beck a ajuns pe dealurile de la Batoş în căutarea unei oportunităţi de business. Voia să cumpere o bucăţică din aurul verde al României, însă când a plecat avea câteva hectare de teren cu viţă-de- vie ce aveau să dea unele dintre cele mai apreciate vinuri premium din România, vinurile Liliac. Prezente în peste 400 de restaurante din ţară, aceleaşi vinuri pot fi asortate la fel de bine cu mâncare moleculară ca şi cu balmoşul lui nea Gheorghe.
Când farfuriile au început să se golească, iar licoarea lui Bacchus a dispărut din pahare, soarele a început să se ascundă tot mai bine în spatele norilor care deveneau din ce în ce mai întunecaţi. Cu o precizie de ceas elveţian, am încheiat festinul (primul din acea zi) când au început să cadă primele picături de ploaie. Primelor le-au venit în ajutor altele, multe şi furioase. Ne-am urcat repede în maşini şi am plecat spre Lodge-ul cramei Liliac. Nea Gheorghe şi familia sa au rămas însă acasă, la casa lor de vară. Nu s-au lăsat speriaţi de ploaia care părea să inunde dealurile Transilvaniei. Erau deja obişnuiţi cu ea de câteva săptămâni. Ştiau să îi facă faţă cu încă un ceaun de balmoş proaspăt, aşteptau să treacă pentru a ieşi din nou la colindat păşuni şi dealuri.
Noi ne-am adăpostit repede la Lodge, unde la căldura sobelor (la propriu) ne-am bucurat de un nou festin culinar. Dacă vă întrebaţi cum dă vinul Liliac cu carnea roşie, de căprioară, mistreţ sau iepure, răspunsul este că se potrivesc chiar bine. Dar mai multe nu prea mai ştiu să vă spun pentru că petrecerea a durat trei zile şi trei nopţi, ca în basme. Aşa că, la fel ca în basme, am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa.
