Pe Riviera Franceză am ajuns din întâmplare. Nu era pe lista de „must see“, prin urmare nu mi-a creat mult entuziasm când am aflat că o să merg acolo. Îmi imaginam clădiri aşezate sobru după ordinea franceză, vile impunătoare în care bogaţii lumii îşi servesc foie gras-ul sau iahturi care acoperă strălucirea apei albastre a Mediteranei. Însă, Coasta de Azur a fost cea mai plăcută „schimbare de opinie“ pe care o destinaţie mi-a făcut-o până acum.
Am aterizat la Nisa, considerată capitala Coastei de Azur, la finalul lunii februarie, atunci când soarele începe să iasă timid şi să dea primele semne că iarna s-a terminat. De sus, din avion, Nisa nu era cum mi-am imaginat, ci un oraş aşezat la poalele munţilor scăldat de apele mării albastre. Cu cât avionul cobora mai mult, cu atât mi se conturau mai bine în privire clădirile albe cu acoperiş de culoarea piersicii coapte, plajele umbrite de pini şi marea azurie.
Nisa este al cincilea oraş ca mărime al Franţei, dar al doilea ca număr de turişti după Paris. Oraşul atrage anual circa 5 miliioane de vizitatori, care vin cu avionul, cu maşina sau chiar cu navele pe mare. Dacă aeroportul din Nisa este al doilea după cel parizian, atunci portul turistic este unul dintre cele mai importate din Hexagon, atrăgând aproape jumătate de milion de pasageri şi mai mult de 300 de nave care ancorează în fiecare an.
Atunci când avionul începe să se apropie de pistă ai senzaţia că nu vei ajunge pe pământ, ci pe apă, aeroportul fiind ca o peninsulă mărginită de mare. Am aterizat la ora prânzului, atunci când soarele era puternic, iar căldura îţi dădea sentimentul de vacanţă mult aşteptată.
„Nice La Belle“ sau „Nisa cea frumoasă“ începea să îşi câştige această titulatură în „lista“ mea de cum am ieşit de pe aeroport şi m-am îndreptat către centrul oraşului, drum care durează în jur de 15 minute cu maşina. M-a uimit să văd că în Nisa nu sunt zgârie-nori sau clădiri gri din sticlă, ci doar case vopsite în alb sau crem, cu mai puţin de zece etaje, care se contopesc în peisajul pitoresc al zonei.
Aveam dreptate să cred că în Nisa casele sunt aşezate minuţios, după ordinea franceză, însă nu sunt deloc sobre aşa cum îmi imaginam eu, ci vesele. După ce mi-am lăsat bagajul în camera de hotel (da, l-am lăsat pur şi simplu), am mers pe jos către una dintre cele mai importante atracţii ale Nisei şi anume Promenade des Anglais, bulevardul care porneşte de la aeroport şi străbate tot litoralul Nisei. Faleza are o lungime de 7 kilometri.
Promenade des Anglais este locul perfect pentru o plimbare pe malul mării, fiind preferat atât de turişti, cât şi de localnici. Localnicii aleargă sau se plimbă pe malul mării, în timp ce turiştii fac fotografii clădirilor ce înconjoară bulevardul sau mării albastre. Este uşor să-i deosebeşti. Ajunsesem la Nisa după câteva zile ploioase, iar marea era învolburată, dar de un azuriu strălucitor, aşa cum nu mai văzusem Mediterana vreodată. Marea era numai bună pentru fotografiat. Pe Promenade des Anglais este şi hotelul Negresco, fondat de românul Henri Negrescu. Hotelul, inclus pe lista monumentelor istorice de către guvernul francez, este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Nisa şi cel mai somptuos hotel de pe Riviera Franceză, fiind practic o imagine a stilului anilor 1900. Nisa este şi oraşul contrastelor. Dacă pe Promenade des Anglais vezi palate, hoteluri, cazinouri sau case în stilul belle epoque, în spatele acestuia lucrurile sunt mai aproape de oamenii obişnuiţi, cu pieţe de flori, brânzeturi, condimente sau săpunuri pe stradă. Peste tot miroase a flori de portocal, levănţică sau oregano.
De altfel, la aproape fiecare colţ de stradă găseşti un magazin cu săpunuri şi parfumuri artizanale.
Însă, Nisa se vede cel mai bine de pe Colline de Chateau, o colină cu o înălţime de 92 de metri unde poţi urca fie cu liftul, fie pe scări, de unde se vede întreaga Nisă. Este locul preferat al turiştilor pentru că de unde se pot face cele mai frumoase fotografii, dacă nu de deasupra oraşului?
În luna februarie, la Nisa are loc şi carnavalul anual care se derulează pe parcursul mai multor zile. Într-una din zile adevărate buchete de flori pe roţi „mărşăluiesc“ pe Promenade des Anglais, iar animatorii împart flori miilor de francezi şi străini. Anual, la Nice Carnaval participă peste 140.000 de oameni din toate colţurile lumii, care pleacă spre case şi hoteluri cu mâinile pline de flori. În plus, dansatori aduc în faţa participanţilor spectacole din toate colţurile lumii. În ultima seară, care alegorice „costumate“ în personaje încântă vizitatorii privirile . Anul acesta, tema principală a carnavalului a fost mass-media. Cel mai bine impregnat în minte mi-a rămas un „monstru“ care interpreta televizorul şi care îngrozea presa scrisă.
Însă, Nisa nu este singura atracţie de pe Coasta de Azur. Cannes şi Antibes - Juan Les Pins sunt alte două destinaţii pe care le-am văzut în cele câteva zile pe care le-am avut la dispoziţie. La jumătate de oră de Nisa se află Antibes-Juan Les Pins, un mic orăşel în care Picasso s-a decis să stea câteva luni pentru a crea mai multe opere de artă. Nu-i de mirare că Picasso şi alţi arişti au ales acest colţ de lume pentru că este un adevărat izvor de inspiraţie. La fel ca Nisa, Antibes este scăldat de Marea Mediterană, însă are un farmec aparte. Străduţele din Antibes îmi amintesc de cele din insulele greceşti, fiind înguste şi foarte răcoroase. Însă, dacă oraşul îşi păstrează farmecul medieval, portul este complet opusul. Şi nu vorbesc despre port în sine, ale cărui fortificaţii au rămas în picioare de câteva sute de ani, ci despre iahturile care se „odihnesc“ aici.
Miliardari ai lumii precum Roman Abramovich sau cofondatorul Microsoft Paul Allen şi-au ancorat iahturile în portul Vauban din Antibes. Foarte aproape de Antibes, oraşul Cannes reprezintă mai mult decât festivalul de film care l-a făcut cunoscut. Cel mai bine oraşul se vede tot de sus, de la muzeul Castre. De sus se văd atât portul, cât şi întregul oraş, dar şi mănăstirea Saint Honorat, situată pe insula cu acelaşi nume, unde puteţi bea unul dintre cele mai bune vinuri din zonă făcute chiar de măicuţe din viţa-de-vie de pe insulă.
De altfel, Coasta de Azur este una dintre cele mai bune pentru iubitorii de vinuri şi gurmanzi. Bucătăria din această zonă este o combinaţie între cea franceză şi cea italiană, astfel că meniurile restaurantelor sunt pline cu risotto, piure cu trufe, fructe de mare, peşte, paste, dar şi foie gras. În plus, pe Coasta de Azur sunt peste 100 de restaurante cu stele Michelin.
